5.6 C
București
miercuri, 4 decembrie 2024
AcasăPoliticăVIDEO. Barna, voluntar la un centru de vaccinare

VIDEO. Barna, voluntar la un centru de vaccinare

„Am venit să transmit un mesaj de susţinere a acestei campanii. Am avut bucuria să contribui cu puţin, după cum a fost posibil, să distribui în calitate de voluntar certificatele oamenilor care au venit să se vaccineze şi să le mulţumesc, cerându-le totodată să mai vorbească cu prietenii, vecini, părinţi cu intenţia să-i aducă aici la vaccinare, pentru că merge foarte repede, nu este necesară nicio programare, cartea de identitate e singura condiţie. Se întâmplă foarte rapid. Vă încurajez să mergeţi să vă vaccinaţi, fiindcă este foarte simplu: nu există altă soluţie decât vaccinarea pentru a ne face bine, pentru a scăpa de restricţii, pentru a nu mai trebui să purtăm mască, singura condiţie este să ne vaccinăm. Vaccinându-ne scăpăm mai repede de restricţii”, a spus Barna.

Dan Barna a fost voluntar la centrul de vaccinare de tip drive-thru de la Centrul Comercial Esplanada.

El a arătat că vineri s-au vaccinat la acest centru peste 80 de persoane şi sâmbătă, peste 150 de persoane.

Vicepremierul şi-a exprimat speranţa că această campanie de încurajare a vaccinării de către membrii Guvernului va fi susţinută şi de primari, reprezentanţii Consiliilor Judeţene şi toţi demnitarii statului.

Primarul sectorului 2, Radu Mihaiu, a indicat că centrul de vaccinare de tip drive-thru este cel de-al treilea deschis de administraţia locală.

„Am vaccinat până acum în sectorul 2 peste 35.000 de persoane. Continuăm să ne vaccinăm, pentru că, aşa cum spunea şi domnul viceprim-ministru, aceasta este singura soluţie pentru a reveni la o viaţă normală, pentru a putea merge în vacanţe, pentru a putea merge la muncă, pentru a ne putea întâlni cu prietenii, pentru a putea merge la restaurant. Este un centru drive-thru, durează cinci minute vaccinarea şi alte 15 minute aşteptăm apoi să vedem dacă totul este în regulă. Nu am avut niciun fel de incident”, a precizat Mihaiu.

El a adăugat că va exista un flux special pentru persoanele care nu vin cu maşina şi că un astfel de centru va fi deschis şi în zona Obor.

„Intenţionăm să deschidem un centru din acesta, în care să putem merge şi pe jos, şi la Obor. Vrem să facem acest lucru, pentru că acolo este un flux foarte mare de persoane şi vrem ca totul să fie foarte simplu. (…) Este foarte important ca şi cetăţenii să facă acest efort de informare pentru a-i convinge pe ceilalţi din jur să vină să se vaccineze”, a mai spus primarul sectorului 2. 

Cele mai citite

George Simion recunoaște că măsurile programului de guvernare ale AUR sunt „aproape irealizabile” dacă Elena Lasconi iese președinte

Preşedintele AUR, George Simion, a transmis marţi, în cadrul unei întâlniri cu reprezentanţi ai sindicatelor, ai revoluţionarilor, ai taximetriştilor şi ai cadrelor militare, că...

Scenariu îngrijorător pentru viitorul României în NATO, dacă președinția va fi câștigată de Călin Georgescu

Publicația POLITICO atrage atenția asupra impactului pe care o eventuală victorie a candidatului independent Călin Georgescu în alegerile prezidențiale de duminică, 8 decembrie, l-ar...

Micii antreprenori îndeamnă la responsabilitate și sprijin pentru direcția pro-europeană a României

Antreprenorii români care au construit afaceri de succes în ultimii 5-10 ani își exprimă îngrijorarea cu privire la viitorul economic al țării și fac...
Ultima oră
Pe aceeași temă