10 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăPoliticăUDMR vrea o campanie electorală ,,mai relaxată’’

UDMR vrea o campanie electorală ,,mai relaxată’’

“Campania noastră va încerca să fie o campanie mai relaxată, fiindcă eu nu trebuie să mă uit la sondaje, nu trebuie să mă uit la cifre, nu trebuie să mă uit cine vine în spatele meu, cine mă prinde din spate. De aceea vom vorbi direct, vom vorbi sincer, deschis, despre toate problemele societăţii noastre, aşa cum o vedem noi. (…) Ţinta noastră este să avem mesajele foarte clare şi să reuşim să aducem aceste mesaje în faţa societăţii. Asta e ţinta noastră. Să fie o campanie faină, relaxată, o campanie – dacă se poate – şi cu mult umor şi să arătăm că se poate altfel. Se poate să existe o viziune pe termen lung şi nu neapărat, aşa, o luptă viscerală pentru câteva procente şi fără să discutăm despre subiecte. În rest, sigur, e bine să avem voturi multe. Vom avea voturile aşa cum ne-am obişnuit, probabil. Vom avea voturi şi de la români. Şi de la maghiari, în primul rând. Şi de la toţi cetăţenii care se gândesc să ne dea votul”, a spus Hunor într-o conferinţă de presă susţinută la Parlament, potrivit Agerpres.

Totodată, a reamintit că începând din 1996, Uniunea a avut candidat pentru alegerile prezidenţiale.

Președintele UDMR a apreciat că o astfel de candidatură din partea Uniunii reprezintă “o chestiune de onoare”, având în vedere că există şi o “aşteptare” în acest sens din partea comunităţii maghiare.

“Este important să arătăm că avem drepturi egale, şansă egală, în principiu. Şi să arătăm că avem o viziune despre România şi cetăţenii săi, indiferent de etnia lor. Să vorbim, sigur, despre comunitatea noastră, fiindcă din 1990 niciun candidat la alegerile prezidenţiale nu a venit cu o ofertă spre minorităţile etnice, spre comunitatea maghiară şi nu a vorbit despre aceste aspecte şi problemele minorităţilor etnice”, a mai spus Klemen Hunor.

Cele mai citite

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...

Bătălia pentru Sectorul 1: imperativa coaliție anti-Clotilde

Se ascute lupta, odată cu nominalizarea lui Sebastian Burduja și a Gabrielei Firea, candidați separați ai coaliției PSD-PNL, pentru funcția de primar general al...
Ultima oră
Pe aceeași temă