14.1 C
București
joi, 9 mai 2024
AcasăPoliticăŢuţuianu: PNL şi Iohannis joacă în continuare cartea anticipatelor

Ţuţuianu: PNL şi Iohannis joacă în continuare cartea anticipatelor

“Prima concluzie este că domnul Cîţu a fost desemnat la funcţia de prim-ministru probabil în ideea de a nu se face un guvern, de a se parcurge prima etapă a procedurii de dizolvare a Parlamentului. Este evident că şi domnul Iohannis, şi PNL joacă încă o dată cartea alegerilor anticipate.

În al doilea rând, este de observat că deşi au spus că vor avea negocieri pentru susţinerea unui Guvern cu toate partidele politice parlamentare, cu excepţia PSD, asemenea negocieri nu au avut loc, iar Guvernul este în continuare monocolor, reprezentat de un partid care are 20 la sută din numărul de parlamentari.

Faptul că nu s-au modificat lista membrilor Guvernului şi programul de guvernare ne arată că PNL doreşte cu orice preţ alegeri alegeri anticipate”, a declarat pentru Agerpres Adrian Ţuţuianu.

El a anunţat că parlamentarii Pro România vor vota împotriva învestirii Guvernului PNL.

“Noi am spus că suntem partid de opoziţie, vom vota împotriva învestirii unui Guvern al PNL care nu are nici legitimitate suficientă, nici oamenii necesari pentru a traversa o perioadă dificilă, care se anunţă dificilă din punct de vedere economic şi bugetar, şi nici un program de guvernare articulat care să ducă la dezvoltarea acestei ţări.

Nu am votat Guvernul Orban, nu votăm nici Guvernul Cîţu şi vom avea în continuare conduita de partid de opoziţie. (…) Şi aş vrea să văd dacă în spaţiul public în perioada următoare va exista cel puţin o declaraţie a PNL că susţine acest Guvern”, a adăugat Ţuţuianu.

Vineri, Biroul Executiv al PNL a aprobat, în unanimitate, lista şi programul de guvernare ale Cabinetului Cîţu, singura modificare în componenţa noului Guvern fiind la Ministerul Finanţelor.

Premierul desemnat, Florin Cîţu, a anunţat că în cursul aceleiaşi zile vor fi depuse la Parlament atât lista Cabinetului, cât şi programul de guvernare.

Cele mai citite

Klaus Iohannis vrea un angajament mult mai ferm pentru Flancul Estic al NATO

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că este nevoie de un angajament mult mai ferm pentru Flancul Estic al NATO, pentru apărare, dar şi...

Franța și China și-au dat mâna pe sub Rusia

Liderul de la Kremlin, Vladimir Vladimirovici Putin, s-a privit în oglindă și a jurat din nou, în fața singurei persoane care alege la...

Rusia – Ucraina, ziua 784: Țara vecină denunță un nou atac masiv asupra infrastructurii sale energetice

Forţele ruse au întreprins în noaptea trecută un nou ''atac masiv'' cu rachete şi drone asupra infrastructurilor energetice ale Ucrainei, făcând cel puţin şase răniţi,...
Ultima oră
Pe aceeași temă