3.1 C
București
miercuri, 22 ianuarie 2025
AcasăPoliticăTensiuni în coaliție pe tema rectificării bugetare

Tensiuni în coaliție pe tema rectificării bugetare

Ministrul finanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat, ieri, că rectificarea bugetară va fi pozitivă şi toate ministerele care au de făcut investiţii vor primi sumele necesare. De asemenea, Teodorovici a susținut că Guvernul are bani pentru plata salariilor şi a pensiilor. „Toate ministerele care au planificate măsuri importante de investiţii şi nu numai, vor primi toate sumele necesare astfel încât până la finele acestui an să le şi aplice. Sunt convins că va fi o rectificare pozitivă”, a declarat Teodorovici, întrebat în legătură cu informaţiile apărute în presă conform cărora Guvernul s-ar pregăti să taie de la ministere precum Transporturi, Educaţie sau Sănătate, tăieri care i-au nemulţumit şi pe partenerii de coaliţie.

Eugen Teodorovici susţine că nu sunt tensiuni în coaliţia de guvernare, chiar dacă cei din ALDE au spus public că nu sunt de acord cu proiectul de rectificare. Teodorovici l-a atacat însă pe purtătorul de cuvânt ALDE, Varujan Vosganian care a criticat tăierea unor sume la rectificare de la ministerele importante. „Îl ştim cu toţii pe domnul Varujan. A trecut ceva timp de când nu mai este ministru de finanţe şi probabil că anumite practici, să spunem, aşa-numite de finanţe au devenit, aşa, cam depărtate şi probabil de temut.”, a mai declarat acesta.

 

Criticile ALDE

Purtătorul de cuvânt al ALDE, Varujan Vosganian a declarat, recent, că partidul său nu susține rectificarea bugetară făcută de către PSD. Vosganian îi avertizează pe partenerii de Coaliție că ”dacă rectificarea bugetară rămâne în forma existentă acum, ALDE nu şi-o va asuma”. Liderul ALDE a amenționat că apar informații ”pe surse” conform cărora se taie fonduri de la investiţii, sănătate, educaţie, cultură, justiţie (instanţe judecătoreşti) şi se adaugă, în schimb, la bugetele serviciilor. Vosganian a spus  că ALDE nu este de acord cu asta și pledează pentru alocarea de fonduri cu prioritate la obiectivele de investiţii din infrastructura mare, precum şi la investiţiile în derulare la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale. 

 

Bani pentru autoritățile locale

Despre banii ceruţi de autorităţile locale, Eugen Teodorovici susţine că vor primi sumele necesare funcţionării şi pentru proiectele de investiţii, însă banii vor fi alocaţi punctual pentru fiecare autoritate locală în urma discuţiilor cu Ministerul Finanţelor. Surse politice susţin că banii promişi primarior şi şefilor de CJ vor fi alocaţi după rectificarea bugetară, printr-o hotărâre de guvern.

Cele mai citite

Crin Antonescu: America nu exista atunci când noi aveam forme de cultură, de civilizație, care sunt încorporate civilizației creștine, civilizației europene

Candidatul prezidențial al coaliției de guvernare, Crin Antonescu, s-a dezlănțuit, marți seară, la Antena 3 CNN, într-o retorică acidă la adresa politicienilor români care...

Donald Trump va continua să sancționeze Rusia dacă nu se va așeza la masa negocierilor cu Ucraina

Președintele american Donald Trump a apreciat marți ca 'posibile' noi sancțiuni împotriva Rusiei dacă Moscova nu negociază încetarea războiului împotriva Ucrainei, potrivit barrons.com. 'Este posibil',...

Atac cu cuțitul la Tel Aviv. Patru persoane au fost rănite, iar atacatorul a fost eliminat

Patru persoane au fost rănite, dintre care una grav, marți la Tel Aviv într-un atac cu cuțitul al cărui autor a fost ucis, au...
Ultima oră
Pe aceeași temă