Întâlnirea reprezentanţilor statelor membre ale Uniunii pentru Mediterana a avut loc în contextul aniversării a 25 de ani de la lansarea Procesului Barcelona (Procesul Euro-Med).
În intervenţia sa, secretarul de stat a exprimat sprijinul României pentru activitatea Uniunii pentru Mediterana, cu accent pe acţiunea acesteia privind dialogul politic pentru soluţionarea conflictelor regionale, dezvoltarea socio-economică durabilă, combaterea schimbărilor climatice, gestionarea migraţiei, domeniul social şi al educaţiei.
În acest context, a evidenţiat valoarea adăugată pe care implicarea UE în implementarea politicilor cuprinzătoare destinate bazinelor maritime o aduce în plan regional şi global.
Demnitarul român a evidenţiat sprijinul României pentru dezvoltarea cadrelor de cooperare în bazinele maritime adiacente Uniunii Europene precum Uniunea pentru Mediterana, Organizaţia pentru Cooperarea Economică la Marea Neagră, Iniţiativa celor Trei Mari şi a subliniat importanţa schimbului de experienţe şi bune practici între aceste forme de cooperare.