25.9 C
București
luni, 8 iunie 2026
AcasăPoliticăS-a adoptat proiectul de modificare şi completare a legii privind egalitatea între...

S-a adoptat proiectul de modificare şi completare a legii privind egalitatea între femei şi bărbați

Proiectul a fost adoptat cu 64 de voturi „pentru” şi 13 „abţineri”.

Guvernul susţine propunerea legislativă prin care se reglementează un instrument „novator şi eficient” pentru întărirea mecanismelor naţionale de promovare a perspectivei de gen în toate domeniile vieţii sociale, respectiv profesia de expert în egalitate de şanse, în acord cu reglementările interne şi internaţionale în vigoare.

Singura problemă rămâne, potrivit unor senatori, modul de reglementare în norme a formării persoanelor care vor îndeplini această atribuţie, pentru a nu exista „inadecvări sau monopoluri”.

Potrivit iniţiatorului, „instituţiile şi autorităţile publice centrale şi locale, civile şi militare cu un număr de peste 50 de angajaţi, precum şi companiile private cu un număr de 50 de angajaţi au posibilitatea să identifice un angajat căruia să-i repartizeze, prin fişa postului, atribuţii în domeniul menţionat. În limita bugetului existent pentru cheltuieli salariale, angajatorul poate opta pentru angajarea unui expert în domeniu”.

Conform proiectului, prin violenţă de gen se înţelege fapta de violenţă direcţionată împotriva unei femei sau a unui bărbat, motivată de apartenenţa de sex. Violenţa de gen cuprinde: violenţa domestică şi sexuală, mutilarea genitală a femeilor, căsătoria forţată, avortul forţat, hărţuirea sexuală, traficul de fiinţe umane etc.

Senatul este prima Cameră sesizată, iar legea este ordinară.

Cele mai citite

Ilie Bolojan: Un guvern tehnocrat are posibilități limitate . Ce soluții vede el

Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat că un guvern tehnocrat are posibilități limitate de a guverna eficient în actualul context, deoarece depinde de susținerea...

Simone Biles a trecut printr-o experiență înfricoșătoare! Dezvăluirea care i-a șocat pe fani

Simone Biles a anunțat că a fost la un pas de moarte după o problemă de sănătate și a petrecut ultimele zile sub supraveghere...

A devenit omul momentului la Italia! Elevul lui Chivu decide din nou un meci al Squadrei Azzurra

Francesco Pio Esposito a marcat golul victoriei Italiei în amicalul cu Grecia și a adus al doilea succes consecutiv al naționalei în doar patru...
Ultima oră
Pe aceeași temă