18.9 C
București
marți, 14 mai 2024
AcasăPoliticăRamona Mănescu: Eu îmi continui misiunea ca ministru al Afacerilor Externe

Ramona Mănescu: Eu îmi continui misiunea ca ministru al Afacerilor Externe

Ramona Mănescu şi-a motivat decizia de a nu demisiona din postul de ministru prin faptul că este implicată în discuţii cu oficiali europeni privind decizii ce vor afecta România în următorii cinci ani, iar ţara noastră trebuie să dovedească în exterior faptul că este un partener serios până la capăt.

“Eu am înţeles poziţia ALDE, o respect şi sigur că fiecare îşi alege calea, dar în momentul acesta, pentru România, să dea semnale că este inconsistentă şi inconsecventă şi la nivel exterior, cred că este un lucru rău şi eu îmi asum să rămân în continuare, măcar până când se clarifică situaţia şi măcar până când reuşesc să avansez discuţiile pe care le am cu oficialii europeni şi cu alţi miniştri de externe din Uniunea Europeană, pentru că suntem într-un moment în care pentru România trebuie să fie luate nişte decizii care ne vor afecta pe următorii cinci ani. Eu, ca o persoană responsabilă care a fost în mecanismul acesta european, ştiu ce înseamnă lucru acesta, îmi asum să pierd eu, politic, la nivel intern, dacă aşa se pune problema, dar să nu piardă România pe termen lung”, a precizat ministrul de Externe, luni, într-un interviu la televiziunea Digi 24.

Călin Popescu-Tăriceanu a anunţat luni, după decizia ALDE de a ieşi de la guvernare, că miniştrii care nu se retrag din Guvern vor fi excluşi din partid.

Ramona Mănescu a precizat, în acest context, că nu are nicio îndoială că Tăriceanu va face exact cum a spus dacă ea va continua ca ministru de Externe.

“Nu trec la PSD, asta este clar. Eu îmi continui misiunea ca ministru al Afacerilor Externe şi cred că asta este suficient”, a spus Ramona Mănescu.

Cele mai citite

SUA nu consideră că Israelul face „genocid” în Gaza, dar trebuie „ să protejeze civilii”

Statele Unite(SUA) nu consideră că Israelul comite un "genocid" în Fâşia Gaza, dar îl îndeamnă pe aliatul lor "să facă mai mult pentru a...

Construirea unui loc de parcare la Brașov costă 20.000 de euro, anunță primarul

Construirea unui singur loc de parcare etajat, în Brașov, costă 20.000 de euro, a anunțat primarul municipiului, Allen Coliban. Primarul municipiului Brașov s-a referit la...

Ministrul Agriculturii: Asigurarea unui buget consistent este esențial pentru viitoarea PAC

Asigurarea unui buget consistent pentru plăţile directe, prin care să se acorde acelaşi nivel al plăţilor pentru toţi fermierii din Uniunea Europeană, este esenţială...
Ultima oră
Pe aceeași temă