19.4 C
București
joi, 16 mai 2024
AcasăPoliticăPreședintele Klaus Iohannis se va vaccina public vineri. Ce spune despre certificatele...

Președintele Klaus Iohannis se va vaccina public vineri. Ce spune despre certificatele de vaccinare

„Nu am dorit nici eu, nici premierul, ca să zic aşa, în ghilimele, să ne băgăm în faţă. Ar fi fost, probabil, mesajul greşit, dar vineri, în 15 ianuarie, începe a doua etapă de vaccinare în care este prevăzută vaccinarea, de exemplu, a personalului de învăţământ, a persoanelor de peste 65 de ani şi a persoanelor cu comorbidităţi, cu boli cronice, dar şi a personalului numit esenţial, de exemplu, Administraţia Prezidenţială, Guvernul şi aşa mai departe. Şi pentru a marca debutul campaniei de vaccinare din etapa a doua, eu mă voi vaccina public vineri, pe 15 ianuarie”, a spus Klaus Iohannis, întrebat de ce nu s-au vaccinat liderii politici din România pentru a încuraja populația să se imunizeze.

Pe de altă parte, întrebat dacă introducerea certificatului unic european ca dovadă a vaccinării i se pare o idee bună, mai ales că Grecia vrea să aducă această propunere la Consiliul Europei, Iohannis a spus că nu susține ideea.

„Personal nu consider că asta este o idee bună. Prin asta s-ar crea un cadru de discriminare care este pur și simplu inacceptabil. Eu sunt de părere că trebuie să existe un certificat de vaccinare și acest lucru va exista și la noi, dar el trebuie folosit pentru motive medicale. Persoana care primește acest certificat știe când a primit prima doză de vaccin. I se scrie acolo când va primi a doua doză de vaccin și așa mai departe. Sunt date importante pentru medicul de familie (…) Să folosim aceste certificate de vaccinare pentru a împărți populația Europei în două – cei care au fost deja vaccinați și cei care nu au fost vaccinați nu mi se pare un lucru bun”, a mai spus președintele. 

Cele mai citite

Florin Piersic a fost transferat de la ATI într-un salon din Compartimentul Septic al Spitalului Foișor

Florin Piersic a fost mutat din secția ATI într-un salon din Compartimentul Septic al Spitalului Foișor. A început să meargă pe distanțe scurte, potrivit...

Cine sunt cei mai doriți angajatori din România

Un studiu elaborat de Catalyst Solutions prezintă un clasament al celor mai doriți angajatori din România, în anul 2024, arată un articol postat pe...

Cum să creați un sistem eficient de irigare pentru grădina dumneavoastră

Menținerea unei grădini luxuriante și sănătoase necesită o irigare adecvată, dar udatul manual al plantelor poate fi consumator de timp și o dovadă de...
Ultima oră
Pe aceeași temă