16.6 C
București
luni, 13 mai 2024
AcasăPoliticăPremierul R. Moldova, Maia Sandu, discută despre cooperare cu Dacian Cioloş

Premierul R. Moldova, Maia Sandu, discută despre cooperare cu Dacian Cioloş

Sandu, ministrul de externe Nicu Popescu şi delegaţia care i-a însoţit în vizita oficială la Bruxelles au abordat şi modalităţile de refacere a încrederii cetăţenilor moldoveni în instituţiile statului.

Prim-ministrul de la Chişinău a mulţumit partenerilor români pentru sprijinul necondiţionat acordat cetăţenilor Republicii Moldova. “Simţim o mare deschidere din partea Uniunii Europene şi vă mulţumim pentru ajutorul constant. În ţara noastră se respiră altfel şi nu doar pentru noi, cei care am fost în opoziţie, ci şi pentru reprezentanţii societăţii civile, ai presei, pentru toţi cetăţenii”, a declarat Maia Sandu.

Ea a apreciat şi susţinerea lui Cioloş, atât în mandatul său de comisar european, cât şi ca lider politic român.

Sandu a subliniat că guvernul pe care îl conduce s-a angajat ferm să implementeze o agendă europeană şi a menţionat ca priorităţi “curăţarea instituţiilor de stat, combaterea corupţiei, promovarea unor profesionişti integri în instituţiile statului, stimularea creşterii economice, reforma Procuraturii Generale, reforma justiţiei, asigurarea independenţei mass-mediei şi a respectării drepturilor omului”.

Delegaţia română din cadrul Renew Europe, din care au făcut parte europarlamentarii Cristian Ghinea, Dragoş Tudorache, Ramona Strugariu, Nicolae Ştefănuţă şi Vlad-Marius Botoş, a încurajat noul guvern de la Chişinău să îşi păstreze curajul indiferent de obstacole şi presiuni şi să garanteze organizarea unor alegeri libere şi corecte la toamnă. Reprezentanţii Republicii Moldova au fost asiguraţi de tot sprijinul necesar pentru reformele de modernizare şi democratizare, arată comunicatul citat.

Cele mai citite

Comisarul UE pentru Agricultură, Janusz Wojciechowski (Polonia), se întâlnește cu fermieri români. Polonezii și românii au protestat contra cerealelor din Ucraina

Comisarul UE pentru Agricultură, Janusz Wojciechowski, se află în România și urmează a se întâlni cu oficiali și cu fermieri români. Janusz Wojciechowski este originar...

Ambasada Elveției citează versurile lui Nemo: “Cine decide ce este greșit, ce este corect? Totul este echilibru, totul este lumină”

Ambasada Elveției în România transmite pe internet un mesaj în care citează versurile cântecului interpretat de Nemo, care a câștigat finala concursului Eurovision 2024. "Lasă-mă...

Guvernul lansează Strategia Națională împotriva traficului de persoane. România a devenit țară de destinație pentru persoane din zona Asiei

România a devenit țară de destinație pentru victimele traficului de persoane provenite din zona Asiei, semnalează noua Strategie Națională împotriva traficului de persoane. Guvernul României...
Ultima oră
Pe aceeași temă