Premierul Portugaliei, António Costa, vine în România, urmând a se întâlni cu premierul Nicolae Ciucă. Principala temă a vizitei este semnarea noului acord de cooperare militară între România și Portugalia.
Cel mai important element din domeniul militar l-a constituit vânzarea către România a 17 avioane de luptă F-16, ale Forțelor Aeriene portugheze. Aceste avioane reprezintă prima escadrilă F-16 a României, cu baza la Fetești. Pe de altă parte, în următoarea perioadă, în România va sosi un detașament de militari portughezi. Ei se alătură celorlalți militari occidentali aflați în România pentru a spori protecția pe Flancul Estic al NATO.
Întâlnirea celor doi șefi de guvern, António Costa și Nicolae Ciucă, va avea loc la București în ziua de 18 mai 2022.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!