0.9 C
București
vineri, 27 decembrie 2024
AcasăPoliticăPe locuri, fiți gata, start la lupta pe sectoare!

Pe locuri, fiți gata, start la lupta pe sectoare!

În timp ce trei dintre primarii aleși au asigurate majorități clare în consiliile locale și vor putea să treacă practic orice proiect, ceilalți trei sunt la limită sau au majorități atât de fragile încât se prefigurează negocieri dure pentru orice inițiativă.

Depinde de abilitățile politice ale primarilor aleși să decidă soarta sectoarelor.

În condițiile în care formațiunea fostului președinte Traian Băsescu, Partidul Mișcarea Populară (PMP), va încheia alianțe cu PNL și USR PLUS, sectoarele 1, 2 și 6 vor avea majorități confortabile.

Astfel, la sectorul 1, Clotilde Armand va fi susținută în consiliul local de o majoritate USR PLUS (29,98%), PNL (18,95%) și PMP (8,76%), care va avea peste 57%, fără a pune la socoteală voturile redistribuite, adică cele luate de partidele care nu au atins pragul electoral și care vor fi trimise proporțional către câștigători. PSD a obținut numai 31,07%.

La sectorul 2, useristul Radu Mihaiu, va fi avea de asemenea un consiliu local favorabil, format din USR PLUS (29,14%), PNL (18,97%) și PMP (6,18%). Deci peste 54% fără redistribuție. În acest sector al Capitalei, PSD a obținut 31,31%.

La sectorul 6, liberalul Ciprian Ciucu se bucură de o susținere de 59% chiar înainte de redistribuție cu ajutorul PNL (26,61%), USR PLUS (24,75%) și PMP (7,69%). În acest sector, social-democrații au luat 29,43%. 

Ținând cont că cei trei primari vor avea susținerea primarului general ales și al Consiliul General al Municipiului București, aceștia vor avea mână liberă să demareze orice proiect. La finalul lui 2024, ei vor trebui însă să se bucure de realizări sau să-și deconteze politic și electoral realizările. 

 

Negoiță și Băluță, primari fără consilii

La celalelte sectoare, lucrurile sunt însă mult mai complicate. Deși a ieșit învingător detașat în lupta pentru Primăria sectorului 3, Robert Negoiță trebuie să își joace cărțile corect înainte de începerea următorului mandat. De această dată, Negoiță a candidat din partea Alianței Pro București, formată din partidul său – București 2020 – și Pro România, condus de Victor Ponta. Alianța a obținut 15,19% în sectorul 3, deci departe de a putea trece orice proiect prin consiliul local.

Deși a părăsit PSD și a intrat în conflict direct cu Gabriela Firea, Negoiță a rămas un apropiat al partidului și al lui Marcel Ciolacu. Primarul sectorului 3 a fost invitat la sediul PSD chiar a doua zi după alegeri și s-a speculat că se dorește întoarcerea sa în rândul formațiunii. Gabriela Firea și-a manifestat însă imediat nemulțumirea la ideea ca Negoiță să revină în partid. Pe de altă parte, celalalt lider al Alianței – Victor Ponta – pare că dorește mai degrabă o alianță cu PNL, spunând că liberalii au cerut acest lucru la nivel local, acolo unde au nevoie să închege majorități.

Până una-alta, și în consiliul local al sectorului 3 se configurează o majoritate clară formată din USR PLUS (25,7%), PNL (19,82%) și PMP (7,64%) – de peste 53%, fără redistribuire.

PSD a luat în acest sector cel mai mic scor din București – 22,48%, voturile fiind canibalizate de Alianța Pro București, care a obținut și ea 15,19%. Chiar dacă ar merge împreună, pe Negoiță tot nu l-ar ajuta doar voturile PSD, deci cel mai pragmatic ar fi să se alieze cu câștigătorii.

Cea de-a treia variantă, cea mai puțin probabilă și cea mai neoportună ar fi să nu încheie o alianță clară, dar să negocieze punctual fiecare proiect. Asta înseamnă însă un război de uzură ce ar dura patru ani.

La sectorul 4, Daniel Băluță este singurul pesedist care și-a păstrat fotoliul de primar, zdrobindu-și orice adversar, cu un scor electoral de 57,03%. Chiar în aceste condiții, Băluță nu are consiliu. În acest sector, PSD și PPU (partidul lui Dan Voiculescu) au mers împreună într-o alianță electorală și au obținut un total de 37,16%, fără redistribuție. Insuficient însă pentru a aproba proiecte.

La rândul lor, USR PLUS (28,54%), PNL (15,97%), PMP (6,58%) ar ajunge împreună la o majoritate de peste 51%, capabilă deci să dea vot „contra„ oricărei inițiative la nivel local. Rămâne de văzut dacă în sectorul 4 se va reuși o negociere la nivel politic sau se va lupta punctual, pe proiecte, timp de patru ani.

Sectorul 5: diferență de un vot

Sectorul 5 a fost surpriza acestui scrutin. Deși nimeni nu îi dădea șanse reale înainte de alegeri, candidatul PPU, Cristian Popescu Piedone, a reușit să câștige scaunul de primar. El este edilul cu cea mai mică legitimitate la nivelul Bucureștiului – numai 28,08% dintre cei care s-au prezentat la urne l-au votat.

În ceea ce privește consiliul local, PPU – partidul care l-a susținut pe Piedone a reușit să intre pe cont propriu în forul de sector – cu 11,96%. Formațiunea a anunțat deja că se aliază cu PSD (31,3%) – deci peste 43%, fără redistribuție. La rândul lor, PNL (20,48%), USR PLUS (16,48%) și PMP (6,82%) ar ajunge la peste 37%. În număr de consilieri, acest lucru va însemna probabil 14 consilieri PSD + PPU și 13 consilieri PNL + USR PLUS + PMP, deci din nou lupte pe proiecte.  

Soarta lui Piedone se va decide însă în instanță. Curtea de Apel București trebuie să dea un verdict în dosarul Colectiv, în care primarul ales este condamnat în primă instanță.

Prezența la urne

Un alt aspect interesant remarcat cu ocazia acestor alegeri a fost prezența la urne. Cea mai mare prezență a avut-o sectorul 1 (42,67%), unde a fost o bătălie până la ultimul vot între Clotilde Armand și Dan Tudorache.

Cea mai mică prezență a avut-o sectorul 3, de 30,70%, pe care o putem pune pe seama faptului că administrația publică locală și-a făcut simțită prezența în ultimii ani, deci oamenii au fost relativ mulțumiți de primar. În plus, Negoiță era oricum văzut ca un primar greu de „trimis acasă”, deci miza alegerilor a fost mică.

Sectorul 5 a reușit de această dată să nu mai fie codaș și a întrunit o prezență de 38,08%. Probabil că administrația dezastruoasă dusă de Daniel Florea, dar și demersurile de mobilizare la urne făcute de Piedone au atras oamenii în ziua alegerilor. 

Băsescu și Ponta vor să tragă spuza pe turtele lor

Fostul președinte vrea să câștige cât mai mult în urma rezultatului obținut la aceste alegeri. El a dat semnalul oamenilor săi din teritoriu că PMP nu este „pelerină de vreme rea”. Asta înseamnă că PMP nu va încheia alianțe electorale numai acolo unde PNL nu are majorități și are nevoie de susținere. Băsescu vrea alianțe peste tot sau nicăieri.

La rândul său, Victor Ponta spune că PNL l-a invitat să se „alieze” cu scopul de a forma majorități în consilii județene, consilii locale și în municipii. „Se va întâmpla de la caz la caz”, a precizat liderul Pro România, într-un interviu la Digi24. El a spus că Pro România a luat în jur de 7% la alegerile locale, dacă se includ aici și voturile obținute la nivel de alianțe în teritoriu și că mizează că va obține un scor asemănător și la parlamentare.  

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă