6.5 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăPoliticăPartidul creat de Băsescu, PMP, se extinde în Republica Moldova

Partidul creat de Băsescu, PMP, se extinde în Republica Moldova

Partidul creat de Băsescu, PMP, se extinde în Republica Moldova, sub conducerea actualului său președinte, Cristian Diaconescu.

Președintele Partidului Mișcarea Populară, Cristian Diaconescu, a avut luni, 3 ianuarie 2022, o întâlnire cu Anatol Șalaru, președintele Partidului Unității Naționale din Republica Moldova. La întâlnire s-a discutat și „perspectiva înființării Partidului Mișcarea Populară în Republica Moldova”, anunță un comunicat al PMP.

Potrivit acestei surse, Partidul Mișcarea Populară și Partidul Unității Naționale se declară formațiuni unioniste. Ele vor „să reprezinte singura alternativă creștin-democrată pentru electoratul conservator din România și Republica Moldova”.

În România, anul trecut, PMP a încercat o colaborare cu PNL dar a respins ideea fuziunii cu PNL. PMP continuă să colaboreze cu PNL și USR la nivelul Consiliilor Locale în care are consilieri.

Cristian Diaconescu este fost ministru de Externe al României. El a preluat conducerea Partidului Mișcarea Populară după ce partidul n-a mai intrat în Parlament. Înaintea lui Diaconescu, președintele partidului a fost europarlamentarul Eugen Tomac.

PMP este fondat de Traian Băsescu, susținător al apropierii de Republica Moldova

Traian Băsescu, fondatorul partidului, nu se mai implică oficial în acțiunile acestei formațiuni. Băsescu este însă cunoscut ca un susținător al apropierii României de Republica Moldova.

Citiți România Liberă și pe Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Ajutoare AFIR pentru energie regenerabilă: 150 milioane euro, disponibile din Ajunul Crăciunului

Programul vizează achiziția de panouri solare, generatoare eoliene și baterii de stocare pentru consum propriu în ferme și întreprinderi În Ajunul Crăciunului 2024, Agenția pentru...

Regula U21, mai eficientă ca niciodată. Premieră absolută în Superliga după 8 ani de la implementare

Pentru prima dată de la introducerea regulii U21 în 2016, fiecare etapă din Superliga României a sezonului 2024/2025 a înregistrat cel puțin un marcator...

Avertizări meteo: Cod portocaliu și galben de ninsori și vânt puternic în aproape jumătate din țară

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis marți mai multe avertizări de vreme severă, valabile pentru următoarele 24 de ore. În intervalul 24 decembrie, ora...
Ultima oră
Pe aceeași temă