Culisele unei decizii controversate. De ce a blocat PSD dezbaterea moțiunii PNL pe energie

Într-un demers fără precedent, PSD și ALDE au blocat dezbaterea moțiunii simple a PNL împotriva ministrului Energiei Toma Petcu (ALDE). Temeiurile juridice sunt șubrede, acoperind teama liderilor Coaliției că neînțelegerile dintre PSD și ALDE vor ieși la suprafață.

Share

Romulus Georgescu 0 comentarii

Actualizat: 08.11.2017 - 16:54

Într-un demers fără precedent, PSD și ALDE au blocat dezbaterea moțiunii simple a PNL împotriva ministrului Energiei Toma Petcu (ALDE). Temeiurile juridice sunt șubrede, acoperind teama liderilor Coaliției că neînțelegerile dintre PSD și ALDE vor ieși la suprafață.

 

Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a decis retragerea de pe ordinea de zi a moţiunii simple depusă de liberali, intitulată ”România în beznă, PSD şi ALDE fură curent”, pe motiv că aceasta conţine „solicitări imperative” către premier, a anunţat Ioana Bran (PSD), secretar al Camerei. ” Aceste adresări imperative sunt contrar celor statuate de Curtea Constituţională prin Decizia 148/2007. Biroul permanent a votat retragerea ei de pe ordinea de zi”, a susținut Bran.
În moțiune se menționează că PNL cere premierului Mihai Tudose demiterea ministrului Energiei Toma Petcu (ALDE).
De fapt, decizia CCR citată de deputatul PSD menționează doar că adoptarea unei moțiuni simple de către Parlament nu îl obligă pe primul-ministru să îl demită pe ministrul a cărui activitate a făcut. ”Introducerea unei cereri privitoare la demiterea unui membru al Guvernului într-o motiune simplă nu poate crea obligații juridice pentru Guvern, primul-ministru sau alte persoane”, se afirmă în decizia invocată de PSD. Practic, CCR nu cenzurează în niciun fel posibilitatea unei cereri de demitere.
De fapt, potrivit unor surse parlamentare, PSD a blocat dezbaterea moțiunii pentru că vrea să evite discutarea în plen a unor subiecte delicate cum ar fi creșterea prețurilor la electricitate sau scăderea stocurilor de gaze. În plus, între PSD și ALDE există neînțelegeri și orice vot din rândurile social-democraților în favoarea moțiunii, va da un semnal negativ și poate tensiona și mai mult relațiile din coaliție.

Orban demască ”bolșevicii” din PSD
Reacţia PNL nu a întârziat să apară, liderul formaţiunii, Ludovic Orban, numindu-i pe deputaţii majorităţii PSD-ALDE ”bolşevici” care blochează abuziv opoziţia. „ Este un precedent periculos, un atac împotriva democraţiei, respectiv negarea dreptului Opoziţiei parlamentare de a se exprima critic la adresa Guvernului”, a spus Ludovic Orban.
Liderul PNL a avertizat că deputaţii liberali vor redepune de azi înainte în fiecare şedinţă de plen a Camerei Deputaţilor, în aceeaşi formă, moţiunea până când aceasta va fi supusă dezbaterii parlamentare. Orban a mai spus că nu există niciun temei regulamentar sau constituţional care să permită cenzurarea textelor moţiunilor simple.
 El a adăugat că, având în vedere situaţia critică în care se află domeniul energiei, PNL pregăteşte o sesizare adresată CSAT privitoare la oericolul în care se află sistemul energetic naţional. „Este generată în mod iresponsabil o criză artificială, care are drept consecinţă orientarea consumului către gazul rusesc. Actuala guvernare riscă să arunce România într-o catastrofă energetică cu impact economic major, atât pentru consumatorii casnici, cât şi pentru cei industriali. Subliniez că toate aceste lucruri se petrec în debutul sezonului rece, pentru care sistemul energetic este total nepregătit, iar actualul Guvern se va face responsabili fie de privarea cetăţenilor de căldură, fie de explozia preţurilor la energie”, a conchis Orban.

 

Citește totul despre:

Comentarii

loading...