0.9 C
București
vineri, 27 decembrie 2024
AcasăPoliticăOrban și Băsescu sunt pregătiți să se alieze

Orban și Băsescu sunt pregătiți să se alieze

Biroul Politic Naţional al PNL va aproba, luni, un proiect de colaborare cu PMP în consiliile judeţene şi locale, la nivel de ţară, a anunţat, duminică, preşedintele partidului, Ludovic Orban, la România TV.

„Chiar dacă au avut candidat propriu, noi am anunţat că suntem deschişi acestei colaborări. Noi mâine aprobăm în Biroul Politic Naţional un proiect de colaborare cu PMP în consiliile judeţene şi locale, la nivel de ţară şi, implicit, va fi şi la nivelul Bucureştiului. PMP este aliat cu noi la guvernare, chiar dacă a existat o candidatură separată, care trebuie să recunoaştem că ne-a dat ceva emoţii. (…) M-a surprins candidatura (lui Traian Băsescu – n.r.), la experienţa pe care o are fostul preşedinte, ar fi trebuit să ştie că există un risc major în această candidatură pentru că cea mai mare parte dintre voturile pe care le-a obţinut erau voturile ale unor votanţi de dreapta, care sunt împotriva PSD, care dacă nu ar fi candidat, ar fi venit la candidatul Nicuşor Dan. Această candidatură a redus voturile pentru candidatul Nicuşor Dan”, a declarat el.

El a mai spus că PNL este deschis unei colaborări, dar „pe alte baze”.

„Dacă ne uităm în ultimii patru ani, vedem că multe hotărâri de Consiliu General au fost votate cu voturile unor reprezentanţi ai PMP, mă refer la hotărârile iniţiate de Firea şi primarii de sector. Situaţia este complet schimbată. Noi mizăm pe o susţinere a proiectelor lui Nicuşor Dan”, a mai spus Orban.

La rândul său, Traian Băsescu a declarat că PRM și PNL ar trebui să facă alianţă la nivel local peste tot, de la primării la consilii judeţene. „Dacă PNL face alianţă cu PMP să o facă de sus până, ori fiecare ne vedem de drumul lui. Înţeleg de la primării până la consilii judeţene, locale, peste tot. PMP nu e pelerină de vreme rea unde le convine. Ori mergem pe principiul pe care îl propune PMP şi în alianţa locală să sprijim primarul PNL sau consiliul judeţean PNL, dar dacă ne spune aici ne interesează, aici nu ne interesează, atunci ne vedem fiecare de drumul lui, că nu suntem pelerină de ploaie. Dacă vor fi corecţi şi nu ne vor face ce au făcut la locale, la Bucureşti, când cu 7 zile înainte de depunerea listelor ne-au anunţat că nu mai e alianţă, deci noi deja avem suspiciuni majore şi o încredere redusă în Ludovic Orban. La prima probă că rămâne acelaşi inconsecvent, ne vedem de drumul nostru”, a afirmat Traian Băsescu duminică seara la Digi 24.

Chestionat cine ar fi cel mai potrivit de la PMP să fie viceprimar, Băsescu a spus: „ Cel care l-ar putea pe Nicuşor Dan în viaţa de zi cu zi la Bucureşti, aş fi eu, dar sunt la Bruxelles. Au crescut destui. Sunt foştii consilieri care ştiu Bucureştiul. Nu văd de ce ar fi refuzat Sebi Moise”, a completat Băsescu.

Întrebat dacă Mihail Neamţu are stofă de viceprimar, Traian Băsescu a replicat: „Stofă are. Nu ştiu dacă are şi dorinţa de a fi viceprimar”.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă