Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

FOTO: Ministerul Justiției

Olivia-Diana Morar, la reuniunea Consiliului Justiție și Afaceri Interne

Olivia-Diana Morar, secretar de stat în Ministerul Justiției, a participat astăzi, 6 aprilie, la reuniunea informală a Consiliului Justiție și Afaceri Interne (JAI), organizat în format video-conferință.

Share

Catinca Giosanu 0 comentarii

06.04.2020 - 20:42

Pe agenda discuțiilor, au figurat măsurile luate de fiecare stat membru, în contextul pandemiei de COVID-19.

Întrebările la care miniștrii au fost solicitați să răspundă au vizat măsurile luate la nivelul sistemelor judiciare, a sistemelor penitenciare și a profesiilor liberale din domeniul justiției, măsuri care să asigure accesul la actul de justiție, siguranța profesioniștilor și a publicului, cu respectarea, în același timp, a drepturilor fundamentale și a principiilor statului de drept.

Măsurile luate de autoritățile române au fost prezentate de către secretarul de stat Olivia-Diana Morar, accentul fiind pus pe dispozițiile cuprinse în Decretul prezidențial prin care a fost instituită starea de urgență, precum și pe cele ale OUG 28/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal.

„Deși a fost un Consiliu JAI într-un format neobișnuit, întâlnirea s-a dovedit extrem de utilă. Fiecare dintre statele membre a prezentat modificările legislative și administrative în contextul pandemiei de COVID-19. În intervenția din cadrul Consiliului, am explicat faptul că, în România, orice infracțiune săvârșită în timpul stării de urgență poate fi pedepsită în regim agravat, la maximul pedepsei prevăzute de lege pentru respectiva infracțiune putându-se adăuga un spor de până la 2 ani închisoare, conform art. 77 lit. g din Codul penal. De asemenea, am subliniat că ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a avut mai multe intervenţii publice pentru a explica cetățenilor care sunt pedepsele la care se expun cei care comit fapte de natură penală în această situaţie. Este important să asigurăm cetăţenii că justiţia merge înainte şi îi protejează. Suntem în plină criză, conștienți că mai avem până la finalizarea acesteia. Justiția trebuie să funcționeze, inclusiv în acești parametri atipici, suntem preocupați să asigurăm respectarea drepturilor și valorilor fundamentale ale oamenilor în acest context – dreptul la viață, la sănătate, acces la justiție”, a declarat secretarul de stat Olivia-Diana Morar la finalul Reuniunii.

Participanții la discuții au apreciat schimbul de informații referitor la măsurile luate de statele membre pentru a adapta serviciul public al justiției la situația creată de pandemia COVID-19. Astfel de măsuri specifice au vizat procedurile civile și penale, asigurarea drepturilor procedurale ale participanților la procesul penal, cooperarea judiciară în materie civilă și penală, dreptul penal material, situația din penitenciare. Discuțiile vor continua pe timpul Președinției croate, cu posibile noi teme de discuție subsumate măsurilor luate în context COVID-19.

Citește totul despre:

#lazi

Comentarii

loading...