5.6 C
București
luni, 6 ianuarie 2025
AcasăPoliticăMuraru, ordin către Poliție: ”Anchetați de urgență cazul Morgenstern! AUR e partid...

Muraru, ordin către Poliție: ”Anchetați de urgență cazul Morgenstern! AUR e partid neo-fascist!”

„Poliţia trebuie să ancheteze de urgenţă cazul atacului antisemit la adresa doamnei Morgenstern şi să ia în considerare că parlamentari ai AUR elogiază criminali de război de la tribuna Parlamentului încurajând astfel acţiunile antisemite. În calitate de Reprezentant Special al Guvernului României pentru Promovarea Politicilor Memoriei, Combaterea Antisemitismului şi Xenofobiei, condamn cu fermitate atacul antisemit la adresa doamnei Maia Morgenstern, directorul Teatrului Evreiesc de Stat, şi solicit Poliţiei Române să trateze cu celeritate şi maximă seriozitate acest caz grav”, declară Alexandru Muraru într-un comunicat de presă remis duminică.

Deputatul liberal susţine că partidul AUR este o grupare „politică neo-fascistă”, cunoscută pentru ieşirile publice xenofobe şi antisemite.

„Aceste ameninţări nu trebuie tratate cu superficialitate, cu atât mai mult cu cât ele vin, la prima vedere, sub semnătura unui grup parlamentar. Privesc cu multă reţinere afirmaţiile de delimitare ale deputatului George Simion, liderul partidului AUR, grupare politică neo-fascistă, cunoscută pentru ieşirile publice xenofobe, antisemite, conspiraţioniste în manifestări politice publice, stradale, pe reţelele de socializare şi, mai grav, de la tribuna Parlamentului!”, spune deputatul PNL.

Muraru opinează și asupra ascensiunii AUR în Parlament, fiind de părere că acest fapt a a degradat masiv discursul public şi a reluat „o amplă operaţiune sistematică de punere în discuţie a faptelor istorice din anii ’40, de elogiere a criminalilor de război”.

„Fenomenul antisemitismului şi xenofobiei este prezent, din păcate, în România. Aş vrea să cred că discutăm despre situaţii izolate, deoarece trăim într-un stat condus de valori democratice ghidate de convieţuire interetnică şi diversitate culturală. Dar ultimele luni conduc la ideea că ascensiunea unei formaţiuni politice în Parlament a degradat masiv discursul public şi a reluat o amplă operaţiune sistematică de punere în discuţie a faptelor istorice din anii ’40, de elogiere a criminalilor de război, de relativizare a crimelor din timpul Holocaustului, de parodiere a simbolurilor memoriei victimelor Holocaustului. Toate acestea reprezintă o escaladare fără precedent după anii ’90! Astfel, avem o reală provocare la nivel înalt, în structura parlamentară, unde elogiile aduse criminalilor de război se ascund în spatele imunităţii declaraţiei politice. Din păcate, astfel de manifestări sunt luate drept exemplu şi, aşa cum s-a văzut, încurajează acţiunile antisemite”, afirmă Muraru.

Cele mai citite

Robbie Keane, numit antrenor principal la Ferencvaros!

Fostul atacant legendar al Irlandei și al lui Liverpool revine pe banca tehnică, preluând echipa de tradiție din Ungaria. Robbie Keane, noul antrenor al Ferencvaros Robbie...

Microsoft anunță investiții masive în AI: 80 de miliarde de dolari pentru 2025

Microsoft intenționează să aloce aproximativ 80 de miliarde de dolari în anul fiscal 2025 pentru dezvoltarea centrelor de date dedicate inteligenței artificiale, aplicațiilor bazate...

Detaliile crimei de la mănăstirea Ieud: Atacatorii și victimele petrecuseră împreună la o cabană

Un tânăr de 24 de ani a fost ucis, iar alți trei au fost răniți într-un conflict violent care a avut loc în apropierea...
Ultima oră
Pe aceeași temă