15.7 C
București
joi, 16 mai 2024
AcasăPoliticăMugur Isărescu, susținut de PSD pentru șefia BNR

Mugur Isărescu, susținut de PSD pentru șefia BNR

“Este important şi bineînţeles guvernatorul, dar şi modul în care s-a lucrat de această dată, în funcţie de ponderea în Parlament a fiecărui partid politic. (…) O să avem o abordare foarte corectă şi acest lucru se reflectă în numărul de locuri pe care îl are fiecare grup în Parlamentul României. Da, susţinerea este pentru Mugur Isărescu. În acelaşi timp, PSD va avea postul de prim-viceguvernator şi un post în executiv. Florin Georgescu şi Leonardo Badea sunt propunerile PSD”, a declarat Dăncilă, la Palatul Parlamentului, la finalul şedinţei coaliţiei de guvernare.

Întrebată despre situaţia de la ASF, premierul a arătat că se va discuta. “O să discutăm acest lucru, o să vorbim în Comitetul Executiv Naţional, voi cere părerea colegilor”, a spus Dăncilă.

În ceea ce priveşte revizuirea Constituţiei, Viorica Dăncilă a arătat că va fi depusă o iniţiativă legislativă din partea coaliţiei PSD – ALDE, care va cuprinde în primul rând cele două întrebări care au existat la referendumul din 26 mai.

“Acestea sunt importante, pentru că am văzut care este voinţa cetăţenilor şi vrem să ţinem cont de votul din 26 mai. (…) Astăzi va fi depusă (iniţiativa – n.r.), am discutat despre acest lucru. Am discutat şi despre votul în diaspora, avem trei variante, sperăm să fie îmbrăţişate şi de cei care îşi doresc ca într-adevăr în afara graniţelor ţării să se voteze”, a adăugat liderul PSD.

Cele mai citite

Rețelele Politice ale lui Nicușor Dan: Influența USR în Primăria București

În mandatul lui Nicușor Dan ca primar al Capitalei, bucureștenii nu au avut parte de proiectele și investițiile necesare pentru rezolvarea problemelor locale. În...

WC-urile din curțile școlilor vor fi secții de votare, ca tot alegătorul să găsească o utilitate buletinului de vot

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru a elimina preconcepțiile conform cărora toaletele din curțile unităților de învățământ preuniversitar fără canalizare nu sunt bune de nimic, Guvernul...

Motivul pentru care un pacient stă neoperat de 10 zile la Spitalul Județean de Urgență Slobozia

Un pacient internat la Spitalul Județean de Urgență Slobozia așteaptă de 10 zile să fie operat după ce și-a rupt piciorul în urma unei...
Ultima oră
Pe aceeași temă