3.7 C
București
duminică, 22 decembrie 2024
AcasăPoliticăMaia Morgenstern rememorează istoria tragică a familiei sale. "Sunt a doua generație....

Maia Morgenstern rememorează istoria tragică a familiei sale. „Sunt a doua generație. Fiica unor supraviețuitori ai Holocaustului. Mulți dintre ai mei au murit în lagăre. Noi nu avem dreptul să uităm”

Celebra actriță Maia Morgenstern rememorează momentele tragice din istoria familiei sale, care a fost distrusă, în perioada celui De-al Doilea Război Mondial, întrucât era formată din evrei.

Maia Morgenstern transmite un mesaj pe acest subiect în ziua de 6 iunie 2024, când se comemorează 80 de ani de la debarcarea din Normandia, din 6 iunie 1944.

„Astăzi se împlinesc 80 de ani de la Debarcarea din Normandia, moment de o importanță majora în înfrângerea Germaniei naziste. Operațiunea Overload (așa cum este cunoscută), care a culminat în noaptea din 5 spre 6 iunie, cu Debarcarea din Normandia, practic a deschis un al doilea front, grăbind astfel sfârșitul războiul, un război sângeros, un război monstruos. Așa cum sunt toate războaiele (…).

Știu, însă, că această dată are o semnificație majoră pentru mine, pentru familia mea. Atâta cât a mai rămas. Da, e un moment cu totul special (pentru mine) când îmi amintesc – o dată în plus – ca sunt „a doua generație”. Fiica unor supraviețuitori ai Holocaustului. Mulți dintre ” ai mei” au murit în lagăre de exterminare, în lagăre de concentrare, în lagăre de muncă forțată, în deportare. Iar cei care au supraviețuit au purtat cicatricile unor răni în veci nevindecate, ale unor chinuri și umilințe cumplite. Da, traume. Traume transgenerationale. Da, și e adevărat. Poate că generația părinților sau a bunicilor mei a încercat sa uite. Să treacă peste. Să meargă mai departe. Și poate că o puteau face numai încercând sa uite. Nu știu. Și cred ca nu pot judeca.

Eu însă, nu. Noi nu avem dreptul să uităm. Astăzi, ieri, mâine se celebrează, așa cum se cuvine, Ziua Z. Debarcarea din Normandia”, subliniază Maia Morgenstern într-un mesaj postat pe facebook.

Pe plan internațional, cea mai importantă ceremonie de comemorare a debarcării din Normandia este organizată în Franța, în ziua de 6 iunie 2024.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Doar 35% dintre americani au încredere în sistemul judiciar al SUA

Noul sondaj Gallup confirmă că americanii înțeleg pe deplin că instanțele antidemocratice au atins în mod inexplicabil această supremație Lipsa de încredere a americanilor în...

Zelenski dezvăluie că s-a întâlnit cu șeful CIA în Ucraina

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat sâmbătă că s-a întâlnit cu directorul CIA, William Burns, în Ucraina, deşi acest tip de întâlnire este rar...

Programul marilor magazine de Crăciun și Revelion 2024

Ca în fiecare an, marile lanțuri de magazine din România adaptează programul, ținând cont de Sărbători De Crăciun, 25 decembrie, și în prima zi din...
Ultima oră
Pe aceeași temă