7.8 C
București
marți, 24 decembrie 2024
AcasăPoliticăMai candidează Boc la Primăria Cluj? Cine i-ar putea lua locul?!

Mai candidează Boc la Primăria Cluj? Cine i-ar putea lua locul?!

PNL Cluj are în acest caz doar trei opțiuni mari și clare: actualul viceprimar, președintele Consiliului Județean Cluj și președintele organizației județene a liberalilor clujeni.

Dan Tarcea, viceprimarul liberal al Clujului, pare să se pregătească pentru o astfel de postură. Este președintele organizației municipale a PNL Cluj-Napoca și mâna dreaptă a lui Boc pe linie administrativă. Conectat deja la avatarul funcției de edil, Tarcea este tot mai prezent în lumina reflectoarelor atunci când vine vorba de municipiu. Că e vorba de întâlniri cu cetățeni, cu media sau că e în situația de a genera idei legate de dezvoltarea Clujului. De altfel, prima impresie e că Emil Boc însuși îl încurajează să aibă această prezență publică. Cu toate acestea, viceprimarul Clujului, venit pe linia vechiului PNL, a fost de-a lungul timpului în tabăra adversă actualului primar, fapt ce ar putea cântări serios în (ne)„ungerea“ lui ca urmaș la fotoliul de primar.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj, a fost ani la rând o variantă în PDL, chiar la Emil Boc. Politician cu un anumit bagaj electoral, Tișe părea să fie în perioada de prim-ministeriat a lui Boc, locomotiva PDL Cluj. Tensiunile create pe acest fond, l-au depărtat de masa mare a organizației, pe care nu și-a mai apropiat-o niciodată, în cazul în care a avut o asemenea trecere în interiorul partidului. Ajuns la al doilea mandat de președinte de Consiliu Județean, Tișe nu mai are același suflu administrativ și electoral din primul mandat, lucru care ar putea să conteze semnificativ în eventualitatea unei nominalizări pentru primărie.

Deși la prima vedere e un scenariu puțin probabil, omul în care Emil Boc are încredere deplină este actualul șef al PNL Cluj, europarlamentarul Daniel Buda. Cum bătălia politică se încinge tot mai mult în interiorul partidului condus de Ludovic Orban pentru un loc eligibil pe lista pentru Parlamentul European, Buda nu mai este la fel de sigur că va mai prinde biletul de Bruxelles. În aceste condiții, nu ar fi exclus să îl vedem în postura de candidat al PNL pentru Primăria Cluj-Napoca. Vorba aceea, omul de casă a lui Boc nu ar putea rămâne fără coledzi!

Cât despre Emil Boc, zvonurile sunt foarte variate. Că ar putea merge ambasador, că ar putea candida la funcția de rector a universității la care predă sau chiar că ar viza un portofoliu de comisar. Surse din PNL Cluj spun că actualul edil și-ar dori o demnitate europeană, exclus europarlamentar, sau s-ar vedea un soi de lider regional în eventualitatea mult trâmbițatei reorganizări administrativ-teritoriale. Un fapt cert este că aproape toți colaboratorii săi se așteaptă ca Boc să facă pasul spre noi orizonturi publice.

Aspirațiile sale sunt susținute în interiorul partidului de voturile pe care încă le aduce în Cluj-Napoca și în Cluj și de ideea că timpul le rezolvă pe toate, în sensul că opinia publică a început să uite de prestația sa ca prim-ministru. Mai mult, acea Alianță a Vestului, în care primarii din Cluj-Napoca, Oradea, Arad și Timișoara, ce își propune autostrăzi și linii ferate rapide, nu este mai mult decât un bloc politic care să forțeze PNL să ia decizii pe placul celor patru lideri, întrucât aici se află cel mai mare bazin electoral al partidului. Așa că e de urmărit: ce va negocia această Alianță pentru Emil Boc. Pentru el, sau pentru omul său de încredere!.

Cele mai citite

Oportunitate pentru firmele din România: Sponsorizare ONG-uri și facilități fiscale

Pentru firmele plătitoare de impozit pe profit, cheltuiala cu sponsorizarea nu este deductibilă fiscal Firmele din România au la dispoziție o oportunitate valoroasă de a...

Capitalul românesc câștigă teren în sistemul bancar: Ponderea activelor băncilor autohtone se apropie de 40%

România controlează aproape 40% din activele sistemului bancar, marcând o creștere notabilă a capitalului autohton. Potrivit datelor BNR, ponderea activelor băncilor cu capital străin...

Meta pregătește ochelari inteligenți cu ecrane: Lansare așteptată în 2025

Meta, în parteneriat cu Ray-Ban, va lansa anul viitor ochelari inteligenți echipați cu ecrane mici, conform unui raport publicat de Financial Times. Aceste ecrane...
Ultima oră
Pe aceeași temă