0.4 C
București
vineri, 27 decembrie 2024
AcasăPoliticăLudovic Orban vrea o formulă de sprijin comun a candidaţilor la primăriile...

Ludovic Orban vrea o formulă de sprijin comun a candidaţilor la primăriile din Bucureşti

El spune că în cursul negocierilor trebuie ţinut cont de criterii precum forţa politică a fiecărui partid şi modul în care sunt clasaţi posibilii candidaţi în sondajele de opinie.

Orban acuză că ”intensitatea atacurilor din partea USR este la fel de mare ca atacurile din partea PSD” şi susţine că cei din Uniunea Salvaţi România ”trebuie să se hotărască” în ceea ce priveşte relaţia cu PNL.
 
”Noi ne-am dori să mergem pe o formulă comună de sprijin al candidaţilor şi la Primăria Capitalei şi la primăriile de sector atât cu USR-PLUS, cât şi cu PMP. Discutăm în acest sens.

Sigur că trebuie să ajungem la formule rezonabile, care să ţină cont de forţa politică a fiecărui partid, care să ţină cont de calitatea candidaţilor pentru fiecare primărie de sector şi care să ţină cont şi de un raport obiectiv care să fie stabilit printr-o cercetare sociologică inclusiv legată şi de partide şi de candidaţi” a afirmat Ludovic Orban.
 
Liderul liberal a susţinut că formaţiunea politică pe care o conduce este deschisă la discuţii şi că a dovedit acest lucru susţinându-l pe Nicuşor Dan şi ”renunţând la dreptul de a pune un candidat care poate ar fi avut şanse”.
 
Întrebat dacă vor exista candidaţi comuni şi pentru primăriile celor şase sectoare ale Bucureştiului, Orban a evitat un răspuns ferm.
 
”Deocamdată, obiectivul pe care l-am avut de a avea candidat comun la Primăria Capitalei a fost atins datorită, să spun, înţelepciunii şi responsabilităţii Partidului Naţional Liberal.

Vom vedea ce vom stabili la sectoare. Indiferent la ce formă de înţelegere se va ajunge, din punctul nostru de vedere este extrem de important ca obiectivul nostru să eliberăm Bucureştiul de sub dominaţia, conducerea incompetentă şi plină de rea voinţă a PSD-ului”, a spus el.
 
Liderul PNL a acuzat şi că atacurile venite din partea USR la adresa liberalilor sunt comparabile cu cele venite dinspre PSD. 
 
”Chiar am făcut o evaluare: intensitatea atacurilor din partea USR, în special, este la fel de mare ca atacurile din partea PSD. Pe de altă parte, după ce ne atacă, sau înainte de a ne ataca, mai vin şi mai discută cu noi ca să facă înţelegere, alianţe, cred că trebuie să se hotărască”, a afirmat Orban.
 
Preşedintele PNL  a făcut un profil al viitorilor parteneri politici ai liberalilor. 
 
”Sigur, obiectivul nostru fundamental este ca Partidul Naţional Liberal să câştige alegerile. Şi îmi doresc nişte parteneri care să fie apropiaţi ca gândire, care să fie fair play, care să construiască trainic pe fundamente solide, care să nu aibă bolile celor din zona FSN-urilor care au existat de-a lungul timpului – să fie populişti, să facă pe picior, să pună ştampile, să facă o manipulare prin sferturi de adevăr.

Adică ne trebuie nişte parteneri cinstiţi, corecţi, care să aibă o gândire apropiată de noi şi cu care să putem construi, pentru că România are nevoie de construcţie în următorii patru ani”, a adăugat Ludovic Orban.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă