16.5 C
București
marți, 16 aprilie 2024
AcasăPoliticăLudovic Orban: „Urmează o bătălie împotriva a 28 de baroni roşii”

Ludovic Orban: „Urmează o bătălie împotriva a 28 de baroni roşii”

Orban i-a îndemnat pe români să nu-i mai voteze pe reprezentanții PSD, în favoarea unor oameni moderni, cinstiţi, care să ofere o altă perspectivă decât cea a ajutorului social.

“Alături de preşedintele Klaus Iohannis am câştigat alegerile prezidenţiale cu un scor zdrobitor – peste 65% din voturile românilor. Astăzi pornim la cea mai grea bătălie electorală dintre cele patru bătălii electorale, în care ne-am stabilit ca obiectiv să alungăm sărăcia, minciuna, hoţia din toate localităţile conduse de PSD. Este cea mai grea bătălie, pentru că de data asta ne confruntăm cu o armată de reprezentaţi politici nărăviţi în rele, de oameni care s-au înşurubat în funcţii administrative, înfeudând localităţi ţinute în sărăcie şi servitute. Bătălia noastră, în următoarele 30 de zile, este o bătălie împotriva a 28 de baroni roşii, care conduc judeţele respective de două, trei, patru şi chiar cinci mandate. Este o luptă împotriva lui Oprişan, împotriva lui Buzatu, a lui Arsene, o luptă împotriva a 28 din 41 de preşedinţi de consilii judeţene, care conduc judeţele ca pe vremea lui Ceauşescu şi care au ţinut judeţele pe care le-au condus în sărăcie şi subdezvoltare”, a declarat premierul.

El a adăugat că, de asemenea, “bătălia este împotriva a peste 1.600 de primari, de satrapi locali, care au rămas primari mai multe mandate ţinând populaţia sub ameninţare, în stare de dependenţă, în stare de sărăcie, care nu au făcut aproape nimic pentru a dezvolta comunităţile locale pe care le-au condus şi care şi-au asigurat un mandat profitând de lipsa alegerilor în două tururi şi pentru că şi-au construit o armată care ţine populaţia în teroare”.

“Avem două mesaje în această campanie electorală: “performanţă în administraţie pentru bunăstarea oamenilor” şi, al doilea, “se poate şi în Alexandria, se poate şi în Tulcea, şi în Constanţa, şi în Vaslui, se poate trăi la fel de bine aşa cum se trăieşte în comunităţile locale conduse de primari liberali – mândria PNL”, a spus Orban, susţinând că primarii de la PNL sunt “campioni la absorbţia de fonduri europene, la atragerea de investiţii, în asigurarea locurilor de muncă, în modernizarea infrastructurii.

 

Cele mai citite

Olaf Scholz, vizită în China: Nu fumăm toți cannabis în Germania

Cancelarul Olaf Scholz i-a asigurat luni pe studenții chinezi că nu vor fi nevoiți să fumeze cannabis dacă aleg să studieze în Germania, liderul...

Olaf Scholz, vizită în China: Nu fumăm toți cannabis în Germania

Cancelarul Olaf Scholz i-a asigurat luni pe studenții chinezi că nu vor fi nevoiți să fumeze cannabis dacă aleg să studieze în Germania, liderul...

Lucian Bode a văzut șacalii. Cine-i prinde?

Învățat despre utilitatea glonțului magic, Lucian Bode a lansat cel mai consistent mesaj de campanie electorală: “În vremuri grele, apar șacalii, care așteaptă un...
Ultima oră
Pe aceeași temă