21.8 C
București
sâmbătă, 11 mai 2024
AcasăPoliticăLudovic Orban: „Suntem singurii care avem puterea de a bate PSD”

Ludovic Orban: „Suntem singurii care avem puterea de a bate PSD”

Aflat la Curtea de Argeș la evenimentul de prezentare a candidaţilor PNL pentru alegerile din 27 septembrie, premierul Ludovic Orban a declarat: „Suntem singurii (…) care avem puterea de a bate PSD. PSD nu e simplu de bătut. După fiecare bătaie pe care a încasat-o PSD, că s-a săturat lumea de minciunile lor, uşor-uşor au mizat pe uitare, au revenit şi de fiecare dată au revenit şi au mai distrus ceva din ţara asta, au mai creat o întârziere pentru vreun proiect, au mai nenorocit nişte oameni, au mai alungat nişte tineri din ţară la fiecare revenire la putere”.

În opinia sa, un atu al PNL în alegerile locale îl reprezintă primarii liberali aflaţi deja în funcţie şi care au demonstrat că se poate face performanţă în administraţie. „Primarii pe care îi avem se deosebesc radical de cei mai mulţi dintre primarii PSD. Unde sunt primari liberali există investiţii, există atragere de fonduri europene şi proiecte pe fonduri europene, (…) există dezvoltare a infrastructurii (…). Lucrul ăsta trebuie să-l spunem oamenilor, să le arătăm că merită să încerce pe mâna liberalilor”, a spus liderul PNL.

 

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 787: Peste 1.700 de localnici, nevoiți să se refugieze din Harkov

Ofensiva terestră rusă din regiunea Harkov din nord-estul Ucrainei a determinat evacuarea a 1775 de locuitori, a comunicat ast[zi în mediile sociale guvernatorul regiunii,...

VIDEO. Spectacol pe cerul României. Aurora boreală, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

Aurora boreală, unul dintre cele mai fascinante fenomene naturale, a oferit un spectacol rar și uimitor în noaptea de vineri spre sâmbătă, surprinzând locuitorii...

ONU cere anchetă independentă, după descoperirea unor gropi comune în Gaza

Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite (ONU) a cerut vineri o anchetă "independentă" şi "imediată" după descoperirea în jurul spitalelor din Gaza a...
Ultima oră
Pe aceeași temă