0.9 C
București
vineri, 27 decembrie 2024
AcasăPoliticăIohannis, la o dezbatere despre viitorul Europei: Rămân un euro-optimist

Iohannis, la o dezbatere despre viitorul Europei: Rămân un euro-optimist

„Rămân un euro-optimist, aşa cum şi cetăţenii români sunt susţinători din toată inima ai proiectului european şi cred că ceea ce a realizat Uniunea Europeană până acum oferă o bază solidă pe care va face faţă viitoarelor provocări şi oportunităţi”, a afirmat şeful statului, la dezbaterea „Să vorbim despre viitorul Europei” (Let’s talk – Future of Europe), la care a participat online.

El a adăugat că, într-o lume în schimbare, Uniunea Europeană trebuie să rămână fidelă obiectivelor părinţilor fondatori.

„Răspunsul la provocări nu este în niciun caz simplu iar statele membre, instituţiile europene au responsabilitatea să facă Uniunea Europeană mai puternică, atât intern, cât şi ca actor global. Este, deci, important ca Uniunea Europeană să îşi consolideze capacităţile de previziune, astfel încât Uniunea Europeană să fie pregătită pentru viitor”, a arătat el.

Preşedintele a vorbit despre modul în care vede Uniunea Europeană în viitor. „Dacă luăm azi cele mai bune decizii, într-o manieră coezivă şi incluzivă, Uniunea pe care o văd eu în aproximativ zece ani este una unită şi coerentă, care construieşte şi realizează iniţiative, alături de parteneri ce gândesc asemenea – ţări, organizaţii, alte părţi implicate -, o uniune deschisă şi care investeşte în extinderea fundamentului pentru o comunitate globală construită pe democraţie, stat de drept şi drepturile omului. Văd o Uniune care va deveni mai receptivă şi care va acţiona în baza solidarităţii”, a Iohannis.

În ceea ce privește PNRR, Iohannis a spus că o prioritate a fost asigurarea unui echilibru între nevoile naţionale şi cerinţele planului general al Uniunii Europene.

„Când am realizat Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, ne-am concentrat să asigurăm un echilibru între nevoile şi priorităţile naţionale – inclusiv infrastructura, sănătatea, educaţia – şi cerinţele şi obiectivele care au fost stabilite prin acord la nivel european în cadrul Planului European de Redresare”, a spus şeful statului.

Şeful statului a vorbit şi despre perspectivele care au fost luate în considerare în crearea PNRR. „În ceea ce priveşte România, am fost preocupaţi constant, în timpul procesului de negociere, la nivel european, de asigurarea unei cantităţi considerabile de resurse care ar putea susţine în continuare nevoile noastre privind investiţiile şi dezvoltare, alături de stabilirea bazei pentru pregătirea economiei şi societăţii noastre pentru cererile viitorului, inclusiv tranziţiile la digital şi la economia verde”, a adăugat Iohannis.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă