13.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăPoliticăIohannis: Justiţia independentă este cea mai importantă

Iohannis: Justiţia independentă este cea mai importantă

“Rolul României în UE şi asumarea valorilor europene trebuie să fie reflectate şi în plan intern, prin coerenţa politicilor publice. În domeniul justiţiei, CSM îi revine un rol activ în aducerea la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din calitatea de stat membru al UE. În 2018, românii v-au fost alături în apărarea independenţei justiţiei şi veţi avea cu siguranţă şi în viitor un aliat în fiecare cetăţean care îşi doreşte un viitor mai bun, un viitor la baza căruia nu poate sta nimic altceva decât o justiţie independentă, dreaptă şi eficientă. Justiţia independentă este cea mai importantă redută împotriva arbitrariului puterii, iar dvs., membri ai CSM, aveţi o misiune extrem de grea, care înseamnă, pe de-o parte, să militaţi pentru asigurarea stabilităţii actului de justiţie şi, pe de altă parte, să acţionaţi împotriva atacurilor la adresa independenţei judecătorilor şi procurorilor, indiferent de unde vin aceste atacuri”, a spus Iohannis la şedinţa plenului CSM.

Şeful statului a precizat că va face tot ce depinde de el pentru ca “România să nu se întoarcă în timp”.

“Vă reasigur de sprijinul meu necondiţionat pentru a garanta buna funcţionare şi independenţa justiţiei în beneficiul direct al românilor. Din acest punct de vedere, aveţi în mine un partener. Vă îndemn să rămâneţi dedicaţi misiunii dumneavoastră nobile, vă doresc mult succes pentru anul care vine”, a mai spus Iohannis.

Cele mai citite

Fântânile arteziene din Sectorul 4, pregătite pentru zilele călduroase de vară

Sectorul 4 al Capitalei este o comoară ascunsă pentru cei care își doresc să exploreze frumusețea orașului. Printre numeroasele sale atracții, cum ar fi...

Cutremur produs în zona seismică Vrancea, în această dimineață

Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit...

Cultură de canabis, descoperită într-o comună din Călărași. Un bărbat a fost reținut de procurorii DIICOT

Un bărbat a fost reţinut, joi, de procurorii DIICOT, după ce ar fi iniţiat şi dezvoltat, într-o comună din judeţul Călăraşi, două culturi de...
Ultima oră
Pe aceeași temă