5.2 C
București
marți, 5 noiembrie 2024
AcasăPoliticăIohannis cere măsuri politice împotriva celor responsabili de situația din azile

Iohannis cere măsuri politice împotriva celor responsabili de situația din azile

Președintele Klaus Iohannis solicită să se adopte sancțiuni împotriva celor vinovați de abuzurile din căminele de bătrâni iar împotriva celor care au o responsabilitate politică să se adopte „măsuri politice”.

Șeful statului transmite acest apel într-un mesaj postat pe facebook. Mesajul a fost postat la data de 11 iulie 2023, în timp ce președintele României se afla la Summit-ul NATO de la Vilnius.

Cu puțin timp înainte de postarea acestui mesaj al șefului statului, mai mulți jurnaliști români dintre cei prezenți la Vilnius l-au întrebat pe președintele Iohannis cum privește situația din căminele de bătrâni.

Practic, mesajul postat pe contul de facebook al președintelui Iohannis vine să clarifice punctul de vedere al instituției prezidențiale.

„Ceea ce s-a întâmplat în azilele groazei reprezintă o rușine națională, iar măsurile care vor fi luate trebuie să taie răul de la rădăcină. Sunt foarte mulți vinovați în acest caz, unii direct, cei care i-au supus la rele tratamente pe bătrânii care acolo și-au căutat liniștea și un tratament uman. Aceste persoane trebuie identificate și sancționate conform legii. Dar mai sunt și alții, fiindcă vinovați sunt toți cei care au știut și n-au făcut nimic, n-au sesizat, n-au intervenit.

Avem o puzderie de agenții și instituții cu atribuții de control, doar că ne întrebăm ce au verificat, că sesizări au fost, măsuri se pare că nu. Este necesar să fie identificați toți vinovații, indiferent dacă vorbim despre o culpă în exercițiul funcției sau una politică sau morală. Și până când nu vor fi trași la răspundere toți cei care au permis astfel de abuzuri în România, lucrurile nu vor putea fi îmbunătățite.

Cei care pot să ia măsuri politice sper să aibă curajul să o facă. Un politician într-o poziție înaltă nu trebuie să meargă să verifice dacă se dau medicamente sau mâncare, trebuie să verifice ca sistemul de care răspunde să dea rezultatele așteptate de cetățeni”

Klaus Iohannis,

Președintele României

Măsuri politice, dar fără a indica numele vreunui ministru

Se poate remarca faptul că șeful statului nu pronunță numele niciunui ministru. Când a fost întrebat de jurnaliști despre o eventuală demisie a ministrului Muncii, Marius Budăi, șeful statului nu a confirmat că despre acesta e vorba. Pe de altă parte, chiar ministrul a fost întrebat, la București, dacă va demisiona. Ministrul Budăi a răspuns că demisia lui „nu contează”.

Ministrul Familiei, Gabriela Firea, sugera, pe de altă parte, că va demisiona, dacă va fi găsită vinovată.

Teoretic, activitatea unui ministru este evaluată de șeful Guvernului, adică de premierul Ciolacu. Pe de altă parte, dacă este vorba de miniștri PSD, Ciolacu are asupra lor o dublă autoritate, întrucât este și președinte PSD. Ministrul Muncii, ministrul Familiei și ministrul Sănătății fac parte din PSD.

Ministrul Familiei, Gabriela Firea, și-a suspendat o consilieră. La rândul lui, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a acceptat demisia directorului DSP Ilfov. Ministrul Muncii, Marius Budăi, a demis trei funcționari cu funcții de conducere.

Scandalul căminelor de bătrâni a pornit de la un azil privat, aflat în orașul Voluntari (Ilfov). Azilul din Voluntari era administrat de Asociația „Sfântul Gabriel cel Viteaz”. Președintele asociației a fost arestat preventiv.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă