15.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSportCorina Dumitrescu: Când eram la Stanford, mă numeam Corina Adriana Radu

Corina Dumitrescu: Când eram la Stanford, mă numeam Corina Adriana Radu

Rectorul Universităţii Creştine “Dimitrie Cantemir”, prof. univ. Corina Dumitrescu, propusă pentru preluarea portofoliului Educaţiei, a făcut, sâmbătă, pentru Agerpres, o serie de precizări în legătură cu acuzaţiile care i s-au adus în ultima perioadă, subliniind, între altele, că numele cu care a figurat la Universitatea Stanford, California, este Corina Adriana Radu.

Citeste si Corina Dumitrescu, propusă la Educaţie, NU A STUDIAT nici la Hoover! Vezi răspunsul oficial al institutului

Rectorul UCDC a subliniat că CSM avea, la rândul său, datoria să verifice dacă existau greşeli de ortografie în CV-ul său şi a adăugat că îşi va asuma răspunderea pentru aceste erori fără a-l sancţiona pe angajatul care a tehnoredactat CV-ul.

“Acest CV nu a fost tehnoredactat de mine, îmi asum însă răspunderea pentru faptul că nu l-am verificat ulterior. Acest CV a fost depus, iniţial, la dosarul meu de candidat pentru un loc de reprezentant al societăţii civile în Consiliul Superior al Magistraturii, la Senatul României. Personal, am acceptat această candidatură la limita timpului în care actele urmau să fie depuse. Iniţial, refuzasem această candidatură la CSM din partea PSD-ului, fiind o persoană foarte ocupată şi numai din acest motiv. Dar, la finalul termenului în care se putea depune candidatura, liderii PSD mi-au făcut din nou această propunere pe care, în cele din urmă, am acceptat-o”, a explicat Corina Dumitrescu.

Citeste si CSM: Facem verificări privind postarea CV-ului cu greşeli al Corinei Dumitrescu

Ea a arătat că, obiectiv vorbind, cel care s-a ocupat de tehnoredactarea acestui CV era în situaţia în care, din cauza crizei de timp, putea să greşească.

“Şi, de aceea, deşi este angajatul meu, nu îi voi aplica nicio sancţiune şi îmi asum răspunderea că nu am verificat acest CV. Colegii de la CSM au preluat acelaşi exemplar de CV şi l-au postat ca atare pe site-ul lor. Cei de la CSM, în aceste zile, deşi am lămurit că vina tehnică aparţine unui angajat de-al meu, vor să afle cine dintre angajaţii dumnealor nu a verificat acest CV, aşa cum au obligaţia să o facă cu orice material care se postează pe site-ul acestei instituţii”, a adăugat Dumitrescu.

Citeste si Ponta, ultimatum pentru Corina Dumitrescu: Are obligaţia să lămurească lucrurile în legătură cu studiile sale

În legătură cu conţinutul CV-ului, Corina Dumitrescu a reamintit că în format european acesta este foarte strict şi presupune completarea precisă.

“Astfel, în dreptul informaţiei cu privire la instituţia organizatoare a acestei formări profesionale, am trecut în mod corect Universitatea Stanford, în dreptul rubricii care priveşte domeniul studiat în cadrul acestei formări profesionale am trecut corect cursul de drept internaţional, iar în dreptul rubricii ‘diploma obţinută’ nu am făcut nicio referire că aş fi obţinut vreo diplomă de acolo. Mai mult decât atât, ca să nu rămână spaţiul liber, am inserat în acel loc din CV premiul Fundaţiei Culturale Magazin Istoric – Armand Călinescu şi diploma aniversară pentru contribuţia la dezvoltarea Editurii Universul Juridic. Strategii de imagine ai PSD m-au sfătuit să nu intru într-o polemică cu presa pe acest subiect şi atunci unii reprezentanţi ai mass-media, făcându-şi meseria, au cerut relaţii la Universitatea Stanford despre Corina Adriana Dumitrescu, care într-adevăr nu a fost la acestă instituţie de formare profesională, pentru că mă numeam la momentul acela Corina Adriana Radu”, a precizat rectorul UCDC.

În momentul de faţă, a continuat Dumitrescu, profesorul care a coordonat acest stagiu de formare profesională la care am participat, la Universitatea Stanford, ţinutul Hoover, California, se află în Europa, fiind dispus să intervină în calitate de martor în acest “proces moral ad-hoc” pentru a confirma ceea ce am declarat.

“Totodată s-a apreciat că nu este cazul ca dl profesor să intre în legătură cu presa românească. Dacă ar fi intrat în legatură cu presa românească dl profesor, dincolo de cele pe care deja le-am menţionat, ar fi afirmat că, la întoarcerea în SUA, urma să trimită o adeverinţă care să certifice cele afirmate, inclusiv că acest program a fost finanţat de către instituţia dumnealor şi inclusiv că era dedicat tinerilor personalităţi care urmau să ocupe funcţii de conducere în statele foste comuniste. Cu titlu de exemplu, un curs similar de formare profesională la aceeaşi instituţie a fost urmat de Theodor Stolojan, Cătălin Zamfir, preşedintele Cehiei, Vaklav Klaus, precum şi de alţi demnitari din ţările Europei Centrale şi de Est”, a subliniat prof. univ. Corina Dumitrescu.

În legătură cu informaţiile vehiculate că ar fi parte a unui proces de plagiat, rectorul UCDC a precizat că are o hotărâre judecătorească definitivă potrivit căreia nu este parte în dosar. “Acest proces la origine a fost intentat de un cadru didactic căruia am fost nevoiţi să-i desfacem contractul de muncă. Până la acest moment, nu mi s-a cerut de către conducerea partidului decât să lămuresc aceste aspecte”, a spus rectorul UCDC.

Cele mai citite

Manchester City a făcut scor în restanța cu Brighton. „Cetățenii” s-au apropiat la un punct de primul loc

Manchester City a învins-o cu 4-0 pe Brighton, în deplasare, într-o partidă restantă contând pentru etapa a 29-a din Premier League. Internaţionalul englez Phil Foden...

Conducerile școlilor, umplute de activiști de partid, din timp pentru alegeri

Cred că în acest moment a devenit clar pentru toată lumea că Ligia Deca nu este un ministru al Educației, deși ocupă această funcție,...

VIDEO. Zeljko Kopic, înaintea meciului cu FC Voluntari: „Este un joc crucial pentru noi”

Zeljko Kopic, antrenorul lui Dinamo, crede că partida cu FC Voluntari, din etapa a 7-a a play-out-ului, care se va disputa în această seară...
Ultima oră
Pe aceeași temă