-0.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024
AcasăSportControversă. CCR și-a amânat decizia în cazul cuplului gay care cere recunoașterea...

Controversă. CCR și-a amânat decizia în cazul cuplului gay care cere recunoașterea căsătoriei. Cu o seară înainte, Coaliția pentru Familie a trimis Curții un memoriu. Dorneanu: Amânarea nu e legată de un demers de ultimă oră

Curtea Constituțională a decis, pentru a doua oară, să amâne pronunțarea în cazul cuplului gay româno-american care cere recunoașterea căsătoriei încheiate în Belgia, pentru ca americanul să poată locui în România pe termen nelimitat. O decizie favorabilă celor doi nu ar însemna legiferarea parteneriatelor civile în România, dar cuplurile gay căsătorite în străinătate ar beneficia de drepturi și aici, ne-a explicat directoarea executivă a APADOR-CH, Nicoleta Andreescu.


Citește și: Decizie cu bătaie lungă. Cum se va schimba legea dacă CCR admite cererea cuplului gay de a-i recunoaște căsătoria

În luna iulie, cuplul Adrian Coman-Clai Hamilton a dat naștere în spațiul public primei dezbateri cu substanță privind căsătoriile dintre persoanele de același sex, după ce a depus la Curtea Constituțională o cerere prin care a cerut ca magistrații să se pronunțe asupra validității mariajului lor, încheiat în Belgia, în urmă cu șase ani…citește mai departe aici … 

Marți, președintele CCR a anunțat public că dosarul lui Adrian Coman și Clai Hamilton a fost repus pe rolul Curții, pe motiv că este complex și are ”impact mediatic” foarte mare. Totodată, Valer Dorneanu a arătat că magistrații ”nu vor să greșească” și vor cere și reaudierea părților, adică a cuplului, a părinților și a instituțiilor statului.

Memoriu la CCR al Coaliției pentru Familie, cu o zi înainte de pronunțare. Ce spune președintele CCR 

Pe de altă parte, o sursă apropiată cazului ne-a declarat că, luni seară, Coaliția pentru Familie, asociația care luptă pentru ca definiția familiei să fie schimbată în Constituție (să fie stipulată drept uniunea dintre un bărbat și o femeie), și care nu este parte în dosar, a depus un memoriu la CCR. Reprezentantul Coaliției, Bogdan Stanciu, ne-a confirmat depunerea memoriului, în care se cere recunoașterea ca constituțională a articolului 277 din Codul Civil. ”Nu este nici o dovadă că ei vor ține cont de ceea ce am scris noi acolo”, ne-a spus Stanciu.

În memoriu, Coaliția pentru Familie susține că, ”atâta timp cât cuplurile de același sex se bucură în România de dreptul la viață privată și ocrotirea sa, devine prematură şi lipsită de interes orice discuţie sau referire la reglementarea distinctă a parteneriatelor civile sau altor drepturi ce ar privi recunoaşterea unei vieţi de familie cuplurilor monosexuale, fiindcă ar conduce, în final, la regelementarea căsătoriei între astfel de persoane”. Totodată, Coaliția aduce în discuție și inițiativa privind modificarea Constituției, căreia CCR i-a dat undă verde în luna iulie

”În societatea românească există o iniţiativă actuală, extrem de favorabilă căsătoriei heterosexuale, şi dorinţa excluderii oricăror ambiguităţi la nivel juridic, privind sexul necesar persoanelor pentru închierea valabilă a căsătoriei; această iniţiativă aparţine unei majorităţi relevante a societăţii (peste 3.000.000 de semnături)”, se mai arată în memoriul Coaliției. 

Coaliția mai susține, în memoriul trimis CCR, că ”ar fi lipsit de coerență juridică să se recunoască de statul român posibilitatea căsătoriilor monosexuale încheiate în străinătate, dar să statueze în același timp că încheierea căsătoriei poate fi doar între un bărbat și o femeie, de aceea art.277 previne acest non-sens juridic. Mai mult, s-ar ajunge la o situație de discriminare majoră, chiar și între cuplurile monosexuale, din moment ce ar fi permisă recunoașterea încheierii căsătoriei în străinătate, dar nu ar fi permisă o astfel de căsătorie în România! Totodată, s-ar ajunge și la fraudarea indirectă a legii (art.259 alin.1 Cod Civil), persoanele interesate căutând să încheie căsătoria în străinătate pentru a avea efect în România (dacă se elimină art.277)”. 

Contactat de România liberă, președintele CCR, Valer Dorneanu, ne-a confirmat primirea memoriului, dar a precizat că motivul amânării este ”de ansamblu”, respectiv ”examinarea aprofundată a întregii documentații depuse la dosar”. ”Amânarea nu este legată de un demers de ultimă oră”, a mai spus Dorneanu.

CNCD: Amânarea, o decizie bună

Președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), Asztalos Csaba, ne-a declarat că, din punctul său de vedere, amânarea pronunțării este o decizie bună, pentru că CCR are nevoie de mai mult timp de analiză. ”Caută o soluție înțeleaptă. Este un dosar greu, dificil”, a punctat Csaba. Mai mult, șeful CNCD ne-a precizat că se va prezenta din nou în fața Curții, dacă va fi citat. La termenul din iulie, Consiliul a arătat că statul român trebuie să legalizeze o formă de protecție și pentru cuplurile de același sex, în armonie cu jurisprudența Curții Europene pentru Drepturile Omului (CEDO). 

Similar, și directoarea executivă a APADOR-CH, Nicoleta Andreescu, ne-a precizat că singura concluzie la care se poate ajunge este că magistrații nu au reușit să ia o decizie și că este ”foarte bine că există dezbateri”. Bogdan Stanciu, reprezentantul Coaliției pentru Familie, ne-a spus că nu dorește să facă declarații despre amânare. 

Executivul, despre declarația Ralucăi Prună: Dacă un ministru are altă opinie, nu înseamnă că punctul de vedere al Guvernului nu rămâne același 

Guvernul, în schimb, nu și-a modificat punctul de vedere, chiar și după declarațiile ministrului Justiției, Raluca Prună, care spunea, în vară, că statul trebuie să ofere protecție legală și cuplurilor de același sex. ”Punctele de vedere ale Guvernului sunt adoptate în ședința de Guvern, cu toți miniștrii. Faptul că un ministru are altă opinie nu înseamnă că punctul de vedere nu rămâne același”, ne-a transmis purtătorul de cuvânt al Guvernului, Liviu Iolu. În iulie, Executivul a susținut că faptul că un stat nu recunoaște astfel de căsătorii reprezintă ”expresia diversităţii sistemelor juridice”.

Avocata cuplului gay: Cei doi așteaptă de patru ani un răspuns din partea statului 

Avocata cuplului, Iustina Ionescu, ne-a declarat că, deși apreciază analiza atentă pe care Curtea dorește să o realizeze în cauză, cuplul așteaptă de aproape patru ani un răspuns din partea statului român pentru a locui în țară, ca familie. ”Constituția, prin articolul 26, care protejează dreptul la viață privată și familie, este o lege clară; judecătorii au instrumentele pentru a da o soluție clară în acest caz, și în armonie cu deciziile CEDO. Avem încredere în decizia Curții de a lua o decizie responsabilă, adaptată la realitatea actuală”, a punctat Ionescu.

Și Adrian Coman, românul care cere recunoașterea căsătoriei, și-a exprimat încrederea în justiție, dar s-a declarat frustrat că așteaptă o decizie de atâta timp.


Citește povestea cuplului gay româno-american aici:  VIDEO. Cuplul gay româno-american care ar putea schimba legea în România. CCR trebuie să decidă dacă recunoaște căsătoria între doi bărbați

Adrian și Clai s-au cunoscut în vara anului 2002, la New York, și de atunci formează un cuplu. În 2010, cei doi s-au căsătorit, în Belgia, pe când Adrian lucra la Parlamentul European. „În 2010, când l-am cerut pe Clai în căsătorie, eram deja departe de el de peste un an. … citește mai departe aici …

În 2013, Adrian Coman și Clai Hamilton, căsătoriți în Belgia, au dat în judecată statul român, pentru că americanul nu se poate stabili definitiv în România, întrucât țara noastră nu recunoaște căsătoriile între persoanele de același sex. Cele două articole atacate de cuplu sunt alineatele 2 și 4 din articolul 277 al Codului Civil, respectiv interzicerea sau echivalarea unor forme de conviețuire cu căsătoria, precum și dispoziții privind libera circulație pe teritoriul României a cetățenilor străini.


Citește mai multe despre deciziile CCR privind familia aici:  România, un pas mai aproape de interzicerea căsătoriilor între persoanele de același sex. Cum putem ”citi” deciziile date de CCR miercuri

 

 

Cele mai citite

Tensiuni între Colegiul Medicilor și CNAS: Actele adiționale pentru 2025, sub semnul întrebării

Medicii cer publicarea bugetului pentru anul viitor și asigurarea unor negocieri transparente Colegiul Medicilor din România (CMR) a transmis o solicitare oficială către Casa Națională...

Crin Antonescu va fi candidatul comun al Coaliției la prezidențiale

Crin Antonescu va fi susținut de PSD, PNL, UDMR și reprezentanții minorităților la funcția de președinte al României Crin Antonescu va fi candidatul susţinut de...

Senatorii și deputații, convocați luni pentru alegerea președinților Camerelor: Pas decisiv înaintea formării noului Guvern

Președintele Klaus Iohannis a anunțat că, imediat după finalizarea alegerilor în Parlament, va face o nominalizare pentru funcția de prim-ministru Parlamentarii României au fost convocați...
Ultima oră
Pe aceeași temă