17 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSportCine schimba deciziile Guvernului?

Cine schimba deciziile Guvernului?

Dupa parerea presedintelui Traian Basescu, anumite grupuri de interese private ar contribui la schimbarea unor decizii ale Guvernului. Premierul Tariceanu afirma ca informatiile primite de la SRI nu confirma aceste concluzii. Domnia sa a mai declarat ca asteapta si informatiile SIE pentru a trage o concluzie definitiva. Ne putem intreba ce cauta SIE in toata aceasta afacere, stiut fiind ca organizatia condusa de domnul Fulga nu are ce se amesteca in treburi interne. Poate in cele ale altora si pe cai ocolite pentru a afla ce ni se mai pregateste. De altfel, nici CIA, nici serviciile de spionaj europene nu au liber pe plan intern la activitatea lor specifica. Sa vedem ce se mai intampla cu aceasta telenovela lansata dramatic de la amvonul de presa al Cotroceniului. Daca stam si judecam bine, constatam ca principalul factor al luarii si schimbarii deciziilor Guvernului este institutia instalata in Palatul Victoria. Cine a anuntat confiscarea la frontiera a pasapoartelor unor romani la intoarcerea in tara si dupa cateva zile a revenit, spunand ca nu o mai face, urmand doar a computeriza cu aceleasi consecinte abaterile purtatorilor? Cine a spus ca va modifica sistemul de aplicare a TVA si apoi a revenit, iar dupa aceea ca va introduce modificari care isi asteapta elucidarea? Cine lanseaza reducerea generala a fiscalitatii si apoi recurge la tot felul de ajustari care nu mai arata a 16 la suta? Cine anunta ca productia Tractorului va fi subventionata indirect de la buget ca apoi, dupa refuzul si el retras al ministrului de Finante, totul sa fie preluat de Ministerul Agriculturii, cu al sau buget la dispozitia agricultorilor? Te pomenesti ca se va trezi un finantist sa-i cante noului titular al subventiei nu aria tractoristului, ci mozartiana “fluturas, tu nu ai aripioare, domnul conte ti le-a retezat”. Ramane sa mai aflam care institutie interna sau chiar internationala ar juca rolul de conte la aceasta “Nunta a lui Figaro” in versiune romaneasca. Orice e posibil pentru ca nimic nu este sigur in ceea ce priveste schimbarea deciziilor, cine, cum si de ce. Oamenii de afaceri se plang ca astfel de incertitudini afecteaza desfasurarea activitatii lor, bazata pe predictibilitatea mediului economic si a deciziilor guvernamentale. Intr-un regim democratic sunt firesti discutarea deciziilor Executivului, supunerea lor la dezbateri publice cu pareri pro si contra. Dar opiniile se pot bate cap in cap, nu si deciziile. Toate trebuie sa aiba loc inainte de adoptarea lor. Ceea ce inseamna informare prealabila si cumpanirea optiunilor, urmate de fermitate si coerenta in aplicare. Altfel ajungem sa demonstram ca la noi democratizarea deciziilor se face traditional si original conform faimosului “mintea romanului de pe urma”. Istoria ne sta marturie ca ori de cate ori mintea codasa a avut ultimul cuvant multe necazuri s-au abatut asupra noastra. Se poate spune ca o demisie poate fi anuntata sau retrasa fara prea mari consecinte, dar nu si o decizie economica, sociala sau administrativa. Pierderea credibilitatii unei politici are consecinte mult mai grave decat cea a unui singur om.

Cele mai citite

Fântânile arteziene din Sectorul 4, pregătite pentru zilele călduroase de vară

Sectorul 4 al Capitalei este o comoară ascunsă pentru cei care își doresc să exploreze frumusețea orașului. Printre numeroasele sale atracții, cum ar fi...

Cutremur produs în zona seismică Vrancea, în această dimineață

Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit...

O rețea vietnameză de trafic de migranți, care cerea între 15.000 și 18.000 euro de migrant, a fost destructurată

O operațiune comună la care au participat autoritățile de aplicare a legii din Franța și Regatul Unit, cu sprijinul Europol, a dus la dezmembrarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă