UPDATE 14.30: Biroul Permanent a hotărât ca președintele Comisiei Juridice să fie sesizat, iar Comisia Juridică va primi, astăzi, documentele. Astfel, Comisia Juridică are între trei și cinci zile pentru a evalua cererile.
În cazul în care Comisia va prezenta, miercuri, situația, începând cu data de joi, plenul Biroului Permanent al Camerei Deputaților se va reuni, pentru a analiza raportul Comisiei Juridice.
Dintre cei 13 membri ai Biroului Permanent, 12 au fost prezenți, dintre care doar 5 persoane au fost prezente fizic.
–––
Conducerea Camerei Deputaților se reunește, vineri, la ora 13.00 sau 13.30, pentru a stabili calendarul privind cererile DNA, care îi vizează pe deputații Ioan Oltean și Cătălin Teodorescu, transmite Agerpres.
Potrivit unor surse, cererile procurorului șef al DNA au plecat către Camera Deputaților, iar în funcție de ora la care acestea vor ajunge la Parlament, Biroul permanent se va reuni pentru a stabili calendarul cu privire la dezbaterea și votarea lor.
Potrivit surselor citate, cel mai probabil conducerea Camerei se va reuni la ora 13,00 sau la 13,30.
Procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, cere sesizarea președintelui Camerei Deputaților pentru încuviințarea arestării preventive a deputaților Ioan Oltean și Cătălin Teodorescu, urmăriți penal în dosarul despăgubirilor ANRP către omul de afaceri Mihai Rotaru.
În conformitate cu prevederile legale și constituționale, șefa DNA l-a sesizat pe procurorul general al României pentru a cere președintelui Camerei Deputaților încuviințarea arestării preventive a lui Cătălin Teodorescu, la data faptei membru al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților (ANRP), pentru abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, acesta fiind trimis în judecată sub control judiciar în altă cauză, și a lui Ioan Oltean, pentru trafic de influență și complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.
Citește și: Ioan Oltean a demisionat din funcția de vicepreședinte PNL