4.1 C
București
duminică, 22 decembrie 2024
AcasăPoliticăÎn cazul în care România este agresată, România intră în război, anunță...

În cazul în care România este agresată, România intră în război, anunță ministrul Apărării

Ministrul Apărării Naționale, Vasile Dîncu, a explicat în ce situație România intră în război.

NATO va intra în război în momentul în care un obiectiv al NATO ar fi atacat, a anunțat ministrul Apărării Naționale, Vasile Dîncu. Ministrul a făcut această declarație sâmbătă seară, la postul Digi 24. Ministrul a fost întrebat în ce moment ar intra România în război. „În momentul în care România este agresată”, a răspuns ministrul.

El a precizat însă că o asemenea situație este puțin probabilă. În opinia ministrului român al Apărării, Putin se va feri să atace un obiectiv NATO.

“Nu este în acest moment previzibil acest moment, dar acest moment ar putea să fie în condiţiile în care NATO intră în stare de război, în care se activează Articolul 5. Adică, în cazul în care România este agresată – un teritoriu NATO. Ceea ce este puţin probabil pentru că, după cum vedeţi, Vladimir Putin pare că are accente ilogice în acest moment, că face nişte lucruri total iraţionale, însă nu cred că îşi poate permite un conflict cu NATO. Este un potenţial de 10 la 1 faţă de Rusia, tehnologic, economic. Războaiele nu se câştigă prin voinţă de putere sau prin acumularea de forţe militare spre un teritoriu, se câştigă economic”, a explicat ministrul Vasile Dîncu.

Pe de altă parte, ministrul român s-a arătat pesimist cu privire la evoluția situației, pentru Ucraina. „Situația se înrăutățește, este clar. S-a ajuns la o fază a războiului care depășește orice limită”, a declarat, duminică, ministrul Dîncu.

Duminică, 27 februarie, la București se desfășoară o ședință a grupului task-force, condus de premierul Nicolae Ciucă.

Urmărește România Liberă pe  Facebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Accident grav pe DN 14 la Slimnic: Autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție

Duminică, autoritățile din județul Sibiu au activat Planul Roșu de Intervenție în urma unui accident rutier grav produs pe DN 14, în apropierea localității...

Atac ucrainean asupra unui depozit de combustibil din Rusia: incendiu masiv în regiunea Oriol

Un depozit de combustibil din regiunea Oriol, situată în vestul Rusiei, a fost cuprins de flăcări în urma unui atac cu dronă atribuit Ucrainei,...

Preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, sfidează protestatarii indignați de prăbușirea acoperișului unei gări

Preşedintele sârb, Aleksandar Vucic, a declarat sâmbătă că nu va ceda în faţa protestelor care durează de mai bine de o lună în urma...
Ultima oră
Pe aceeași temă