4.9 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăPoliticăDupă ultimul protocol, "prerogativele premierului rămân intacte", susține șeful Guvernului

După ultimul protocol, “prerogativele premierului rămân intacte”, susține șeful Guvernului

Premierul Florin Cîțu susține că protocolul semnat, în seara zilei de marți, 20 aprilie 2021, de liderii Coaliției aflată la guvernare nu aduce “ceva nou” și că, în urma acestui protocol, “prerogativele constituționale ale premierului, ale președintelui, ale Parlamentului rămân intacte”.

„Aseară nu s-a discutat Constituţia, nu are sens să vorbim despre aşa ceva, prerogativele rămân aceleași”, a explicat șeful Executivului.

Premierul Cîțu a răspuns, astfel, miercuri dimineață, când a fost rugat de jurnaliști să spună dacă acest protocol îi reduce din atribuțiile sale constituționale, ca șef al Guvernului.

Protocolul de marți seară este cel care, aparent, a soluționat criza politică generată acum o săptămână prin demiterea lui Vlad Voiculescu din funcția de ministru al Sănătății.

Premierul Cîțu a lăsat să se înțeleagă că a avut și discuții directe cu lideri din USR PLUS care l-au criticat, unul dintre aceștia fiind ministrul Drulă, dar a refuzat să spună cum au decurs aceste discuții.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Accident rutier pe DN2-E85, în județul Buzău. Două femei au ajuns la spital

Două femei în vârstă de 32 de ani şi 39 de ani au fost transportate de urgenţă la spital vineri, în urma unui accident...

Israelul, atac cu rachete asupra Iranului

Israelul a lansat un atac asupra Iranului ca răzbunare pentru atacurile iraniene asupra teritoriului său de la sfârşitul săptămânii trecute, a declarat ABC News...

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...
Ultima oră
Pe aceeași temă