0.9 C
București
vineri, 27 decembrie 2024
AcasăPoliticăDupă înscrierea în PSD, Rafila și Streinu-Cercel, atacați din toate părțile

După înscrierea în PSD, Rafila și Streinu-Cercel, atacați din toate părțile

Conștienți că au șanse de a obține mai puține mandate decât în actualul legislativ, pesediștii se luptă pentru locurile eligibile din Parlament. Deciziile venite de sus, privind impunerea unor oameni care nu erau membri ai PSD nu a făcut decât să stârnească nemulțumire. Totuși, atât Rafila – impus pe lista de la Cameră de Marcel Ciolacu, cât și Adrian Streinu-Cercel – înrolat de Gabriela Firea și plasat pe locul doi pe lista de la Senat – sunt văzuți ca vectori de imagine, meniți să mai spele din imaginea proastă a formațiunii și să aducă voturi.

„Vor fi huliți”

Astfel a comentat premierul Ludovic Orban înscriere celor doi pe listele de candidaturi ale PSD. „Cum să te duci tu, Alexandru Rafila şi Streinu-Cercel, care ai fost în frontul de luptă anti-COVID, să te duci să candidezi la PSD? Oare ce a putut să le promită, să te duci să candidezi la PSD, care a torpilat sistematic, de şapte luni de zile, tot efortul autorităţilor şi al specialiştilor făcut pentru a limita creşterea numărului de cazuri?”, a comentat premierul.

Reacția Gabrielei Firea nu a întârziat să apară. „Dacă distinşii profesori Cercel şi Rafila ar fi candidat pe listele PNL, cu siguranţă ar fi fost în continuare nişte somităţi ale lumii medicale. Am simţit o invidie politică, o ranchiună chiar, mai ales după mimica facială”, a spus fostul primar general, care acum deschide lista de candidaturi a PSD București de la Senat.

Fostul primar general al Capitalei crede că Ludovic Orban, președinte PNL, critică alegerea celor doi medici de teamă că prezența acestora pe listele PSD va crește considerabil scorul electoral al social-democraților.

 

Tatăl lui Rafila, securist

După anunțarea candidaturii, istoricul Mihai Burcea a scris că tatăl lui Alexandru Rafila a fost comandant al Serviciului judeţean de Securitate Arad, dar a fost exclus din Partidul Comunist în mai-iunie 1949. Tot în anii 40-50, şi tatăl premierului Ludovic Orban a fost ofiţer de securitate în Braşov, remarcă Burcea, spunând că avem „paritate” între cele două partide la acest capitol.

„Rafila sr. are multe păcate (a bătut și nenorocit mulți arădeni în beciurile Siguranței/Securității arădene), dar nu a coordonat operațiunile de reprimare/ucidere a țăranilor răzvrătiți din cele două județe (nr. – Arad și Bihor)”, a scris Burcea.

Prezent într-o emisiune la B1TV, Rafila a condamnat colaborarea tatălui său cu Securitatea și a spus că nu există ”nicio scuză pentru apartenența la Securitate” pe care a catalogat-o ”absolut condamnabilă”. Totuși, el a reamintit că este vorba despre evenimente întâmplate înainte ca el să se nască și pentru care nu poate fi învinuit.

Ciolacu își cere scuze

În schimb, Ciolacu l-a avertizat pe Streinu-Cercel să se aștepte de-acum la atacuri la adresa sa și a familiei, așa cum s-a întâmplat și cu profesorul Rafila.

„Sunt ferm convins că şi dumneavoastră, personal, şi familia dumneavoastră vor fi atacate de aceşti oameni mici şi care nu văd dimensiunea dezastrului sanitar din acest moment din România. Eu îmi cer scuze – dumneavoastră, familiei dumneavoastră, îmi cer scuze domnului profesor Rafila, familiei dânsului, pentru acest inconvenient pe care trebuie să-l suportaţi prin faptul că v-aţi decis să faceţi parte din viitorul Parlament”, i-a transmis Ciolacu lui Adrian Streinu-Cercel.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă