12.8 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăPoliticăDeputatul Cătălin Rădulescu a primit amendă 1500 de lei pentru că nu...

Deputatul Cătălin Rădulescu a primit amendă 1500 de lei pentru că nu purta mască

Deputatul PSD Cătălin Rădulescu, supranumit “Mitralieră” după declarațiile sale ieșite din comun, a fost amendat de un agent de la Poliția Rutieră pe motiv că nu purta mască.

Incidentul s-a produs vineri într-o stație de benzină din București dar abia marți a devenit public.

Sesizarea către polițistul aflat pe stradă a făcut-o o persoană care a remarcat că Rădulescu intrase fără mască în interiorul stației de benzină. Polițistul venit la locul incidentului a încercat să-l legitimeze pe Rădulescu dar acesta inițial a refuzat, motivând că este medic, apoi anunțând că este parlamentar.

Într-o intervenție telefonică, deputatul Rădulescu a susținut, marți, că el nu crede în necesitatea de a purta mască și că el, ca deputat, nu a votat în favoarea legii care impune portul măștii.

“Ca medic, eu nu cred într-o boală fără simptome”, a susținut deputatul Cătălin Rădulescu.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Eclipsată de Rareș Bogdan, Iulia Albu ar putea da găina pe păun, pentru a se apropia de coloritul batistuțelor europarlamentarului

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Criticul de modă Iulia Albu a ajuns să fie extrem de invidioasă pe europarlamentarul Partidului Național Liberal (PNL) Rareș Bogdan. Coloratele batistuțe...

Iohannis o poate acuza pe Andra că i-a furat opera “Pas cu pas”

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Dacă își tot vede năruit visul de a ajunge secretar general al Alianței Atlanticului de Nord (NATO), iar cu meditațiile nu...
Ultima oră
Pe aceeași temă