„Este, într-adevăr, prioritatea acestor săptămâni. Intenţionăm ca în prima parte a lunii februarie să avem bugetul în Parlament şi să fie adoptat, pentru a intra într-o logică funcţională. Este un context distinct faţă de perioada şi de început de criză pe care am trăit-o anul trecut (…) şi trebuie să construim un buget care să pună bazele repornirii economiei. Deci, vorbim de un buget care să se încadreze într-un deficit de 7%. De aceea, măsurile care au fost deja luate, de îngheţare a salariilor din domeniul public, de exemplu, sunt gândite tocmai din această perspectivă, pentru că anul trecut salariile din sectorul public au crescut cu 8%, în condiţiile în care media europeană a fost de 3%. Or, în momentul de faţă, nu mai putem continua această tendinţă. (…) Marea provocare este cum construim acest buget, astfel încât să avem şi resursele pentru a avea bani de investiţii”, a afirmat Dan Barna la Digi FM.
Potrivit acestuia, situaţia actuală este una complexă, ţinând cont de criza generată de pandemie, şi s-a arătat convins că în ţara noastră campania de vaccinare va avea succes. „Campania de vaccinare având succes, vom putea uşor-uşor să revenim la acea societate dinamică şi pe plan economic, dar şi pe plan social. Toate acestea se pot întâmpla în măsura în care înţelegem că anul acesta nu există spaţiu bugetar pentru creşteri în sectorul public, creşteri de salarii. Va fi un buget care stabilizează cheltuielile la nivelul la care ele existau deja de anul trecut, cel puţin pe sectorul public”, a completat vicepremierul.