20 C
București
joi, 16 mai 2024
AcasăPoliticăDan Barna a aflat cine a trimis dosarul său către Rise Project

Dan Barna a aflat cine a trimis dosarul său către Rise Project

Barna consideră că dosarul le-a fost trimis jurnaliștilor, dar că încă nu știe cine le-a sugerat ancheta.

”Ancheta asta a început acum vreo două luni, două luni şi jumătate şi m-au sunat cunoscuţi să îmi spună că au fost sunaţi să fie întrebaţi despre proiectele pe care le am, după care am aflat că din minister cineva le-a trimis şi asta mi-a confirmat cei din interviul pe care l-am avut, cineva le-a trimis dosarul cu toate rambursările companiei mele. Mi-au spus şi ei la interviu că este o anchetă pornită la pont, li s-a spus mergeţi şi faceţi o anchetă pe subiectul Dan Barna. De la asta au pornit, după care timp de două luni au tot mers pe la beneficiari de proiecte. Aceştia spuneau că au fost mulţumiţi, că a fost în regulă. Cei care aveau diverse nemulţumiri, au fost invitaţi la interviuri, s-au întâlnit cu ei şi au încercat să găsească cât mai multe elemente cu care să îşi construiască ancheta. Le-am spus celor de la Rise că şansa să găsiţi orice legat de corupţie este exclus. Cei de la Rise fac o muncă şi au o credibilitate importantă şi asta nu e puţin lucru, sunt de notorietate, habar n-am cine le-a sugerat ancheta, am încercat să aflu, dar nu am reuşit”, a declarat Barna.

Cele mai citite

Peste 1000 de candidați au promovat primele runde ale Concursului național organizat de ANFP

Agenția Națională a Funcționarilor Publici (ANFP) a publicat rapoartele finale ale Concursului național extins. Primele runde, desfăşurate în perioada februarie – aprilie 2024, au...

Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB) organizează miercuri, 22 mai 2024, începând cu ora 9:30, a VI-a ediție a Conferinței FOCUS...

Evenimentul va reuni în Aula Carol I a Palatului CCIB (Str. Ion Ghica nr. 4) reprezentanți ai comunității de afaceri a Capitalei, precum și...

Cum să creați un sistem eficient de irigare pentru grădina dumneavoastră

Menținerea unei grădini luxuriante și sănătoase necesită o irigare adecvată, dar udatul manual al plantelor poate fi consumator de timp și o dovadă de...
Ultima oră
Pe aceeași temă