Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Cu stingătoarele de incendiu la inundație – câteva reflecții pe marginea protestelor din aceste zile

"Jocul este să-i faci pe toți să alerge cu stingătoarele de incendii acolo unde este o inundație și pe toți să se înghesuie pe acea parte a bărcii care este deja sub apă.” (C.S. Lewis, în „Sfaturile unui diavol bătrân către unul tânăr”).

Share

Cătălin Sturza 0 comentarii

Actualizat: 21.08.2018 - 09:03

1. România este o țară foarte bogată în resurse naturale și, pentru că ne iubim țara, trebuie să ne apărăm aceste resurse naturale – spun sus și tare unii revoluționari din ziua de astăzi. Drept dovadă, toate resursele naturale ale României au fost concesionate către companii precum OMV, Holzindustrie și multe altele. Și nimeni, nici cei de la putere, nici cei din piață, nu vorbește despre acest subiect – nu este un subiect relevant; nu este un subiect „cool”. Voi numi această atitudine orbire voită sau autoorbire.

2. Românii sunt un popor cu inimă mare, românii își iubesc copiii – spun sus și tare unii revoluționari din ziua de astăzi. Drept dovadă, România pierde lunar peste 10.000 de cetățeni din cauza natalității negative și a avorturilor. 200 de copii nenăscuți, cei mai mulți dintre ei perfect sănătoși, sunt uciși în fiecare zi. Moartea a 60 de tineri a scos (pe bună dreptate) zeci de mii de oameni în stradă, după Colectiv. În acest timp, suntem pe locul I în Uniunea Europeană și locul II în lume în privința avorturilor; Holocaustul Mut este cel mai mare flagel moral care ne bântuie în acest moment.

Dar pe acești 200 de copii care sunt uciși în fiecare zi și pe cei peste 22 de milioane de copii uciși în ultimii 60 de ani nimeni nu-i plânge; nimeni nu se revoltă din cauza lor. Să fie limpede, vorbim despre copii – asta dacă nu acceptăm povestea că viața umană începe fie la 20 de săptămâni, fie la 6 luni, fie la 9 luni, după cum votează Parlamentul dintr-o țară sau alta. Dar nici acesta nu este un subiect relevant; nu este un subiect „cool”. Voi numi această atitudine împietrire a inimilor.

3. Românii sunt un popor iubitor de frați și de vecini – spun sus și tare unii revoluționari din ziua de azi. Drept dovadă, peste 400.000 de femei din Republica Moldova au dispărut în ultimii 20 de ani. Foarte probabil, sunt sclave sexuale, pe piața din Rusia, dar și pe alte piețe din Occident. Peste 20% din populația feminină a Republicii Moldova și peste 10% din totalul populației din această mică țară-soră lipsesc în acest moment. Dar despre aceste peste 400.000 de femei duse în sclavie nimeni nu vorbește, nimeni nu le plânge, nimeni nu se revoltă din cauza lor. Dar nici acesta nu este un subiect relevant; nu este un subiect „cool”. Voi numi această atitudine și autoorbire, și împietrire a inimilor.

Exemplele ar putea să continue. Aș putea să invoc și faptul că o inițiativă democratică avizată de CCR este blocată, timp de trei ani, de toate partidele, inclusiv  de PSD. Un abuz evident împotriva funcționării statului de drept despre care nimeni nu vorbește, împotriva căruia nimeni nu se revoltă. Pentru că, nu-i așa?, nu este un subiect relevant; nu este un subiect „cool”. 

Încercați să puneți aceste teme pe agenda protestelor din aceste zile – sau încercați să puneți și alte teme pe agenda pieței: situația precară din învățământ; faptul că 51% dintre copiii români sunt expuși riscului de sărăcie și aproape 50% din populația României sunt expuse riscului de sărăcie; dezastrul din agricultură – și veți vedea cum veți fi întâmpinați. În cel mai bun caz, vi se vor spune că acestea nu sunt subiecte relevante; nu sunt „cool”.

Unii spun că răul stă într-un singur om și corupția este întruchipată de un singur om (care are un nume) și că eliminarea lui ar elimina și toate problemele pe care le are în acest moment România. Două vorbe aici despre circul nostru politic. Aș zice de la stânga la dreapta, dar aș greși. Nu doar pentru că nu avem „dreapta”; dar nu avem nici „stânga”. Avem doar un populism ieftin la care aderă, invariabil, toate grupările politice de la noi. Acest PSD echivalat de mulți cu corupția și incompetența este un partid amorf; un partid fără direcție, fără identitate și fără coloană vertebrală; și un partid care, din păcate, ne reprezintă.

Aș vrea să zic că sunt dezamăgit de această guvernare (recunosc, mai proastă decât m-am așteptat), dar nu pot spune asta: ca să fii ­dezamăgit trebuie să pornești cu vreo minimă speranță. Nu a fost cazul acum doi ani. Cât despre celelalte partide – dacă tot vorbim, de exemplu, de problema resurselor naturale, să ne amintim că toate guvernările și-au adus, invariabil, contribuția la înstrăinarea a câte ceva și la ne-asumarea, ne-construirea sau ne-finalizarea a câte ceva (autostrăzi, infrastructură etc.) Dacă tot vorbim despre crize politice, Opoziția de acum a urcat de trei ori Dealul Cotrocenilor în ultimii doi ani fără nici o propunere în buzunar. Dacă e să aleg un slogan strigat în piață în timpul protestelor din ultimii ani (începând cu 2012), acesta ar fi: „PSD et al – aceeași mizerie”.

Alte două lucruri sunt cu adevărat triste – primul este că ajungem, în anul 2018, să ne uităm înapoi și să spunem: măcar Năstase era un intelectual fin; măcar Ponta era un tip cu instinct politic; uitați-vă la Dragnea; uitați-vă la Dăncilă… Curba este evident descendentă; fiecare ciclu aduce un circ și mai grotesc și circari și mai proști. Speranțe, așadar, legate de cine – sau de ce?

Al doilea este că nici aceia care ar trebui să vorbească despre aceste probleme morale nu prea vorbesc despre ele. Și aici mă refer, în primul rând, la Biserica noastră. Și nu doar la Biserica luată ca instituție; ci la Biserica luată drept comuniune a credincioșilor. Bisericii ca instituție i-am luat apărarea de câte ori a fost atacată pe nedrept. Însă despre Holocaustul Mut foarte rar am auzit pe cineva din Biserică să vorbească – și asta spune multe despre complicitatea și nepăsarea noastră, a tuturor.

„Dar ne va da Cel de Sus și nouă politicieni buni, nu ne va lăsa așa”, spun unii. Presupun că aceia care spun asta cred, în primul rând, că toate lucrurile se întâmplă cu voia Celui de Sus sau că, cel puțin, toate lucrurile au un sens. Dacă nu ar avea un sens, de ce gândurile din capul lor sau pornirea lor împotriva unui partid sau a altuia ar trebui să ­aibă un sens? Iar dacă cred că lucrurile au un sens, pot descoperi acest sens ­aruncându-și o privire mai atentă asupra istoriei și asupra mesajului ­Evangheliei. Un popor e, de regulă, responsabil pentru flagelul moral care îl bântuie. Avem punctele 1, 2 și 3 de mai sus. Și ne așteptăm de la Cel de Sus să ne dea ce? Să ne dea premii? Să ne trimită lideri luminați, când de ­orbirea voită și de autoorbire ne facem vinovați cu toții?

Jocul este să-i faci pe toți să alerge cu stingătoarele de incendii acolo unde este o inundație și pe toți să se înghesuie pe acea parte a bărcii care este deja sub apă – scria C.S. Lewis.

Ne ­pierdem vremea acuzându-ne și suspectându-ne reciproc de partizanate politice, de parcă partizanatul politic ar fi o formă de culpabilitate sau de parcă ce partizanat politic îți asumi pe Facebook ar fi cheia întregii povești. Eu nu cred că aceasta e cheia – nu dacă ne gândim, un pic, la aceste vorbe ale lui C.S. Lewis. Cheia o găsim, întotdeauna, în flagelurile morale care ne bântuie; de regulă, în cel mai mare flagel moral. Iar orbirea voită și împietrirea inimilor se rezolvă într-un singur fel. Prin căutarea milei, a iubirii de aproape și a pocăinței. Asumate, întâi și întâi, în plan individual.    

Comentarii

loading...