„Îmi este greu să înţeleg cum Victor Ponta poate sta la aceeaşi masă cu Ludovic Orban, Barna sau Eugen Tomac pentru a dărâma un guvern, (…) oameni cu viziuni diferite, oameni de stânga şi de dreapta, care nu au niciun program politic pentru ţara asta. Nu cred că moţiunea o să treacă şi indiferent câte perdele de fum s-ar arunca în spaţiul public sau în Parlament, este greu să votezi moţiunea de cenzură, dar este mai uşor să strângi semnături. Eu cred că trebuie să spunem şi în Parlament şi în fiecare judeţ că cele cinci partide din Opoziţie nu sunt în stare să vină în faţa românilor cu un program de guvernare şi cu o echipă guvernamentală”, a spus Corneliu Ştefan.
Deputatul PSD a adăugat că parlamentarilor din Opoziţie le e mai uşor să nu fie la guvernare.
„Parlamentarii din cele cinci partide sunt conştienţi că nu vor face faţă acestei guvernări şi le este mai uşor să rămână în Opoziţie şi să atace PSD decât să intre la guvernare”, a mai spus deputatul PSD Corneliu Ştefan.