Ierarhia celor mai mediatizați primari de sector din București consemnează o schimbare în fruntea clasamentului, semnalează cel mai recent studiu difuzat de mediaTRUST.
În topul vizibilității, Ciprian Ciucu, primarul Sectorului 6, a întrecut-o pe Clotilde Armand, primarul Sectorului 1.
„mediaTRUST a analizat în perioada 1-31 ianuarie 2023, peste 5.000 materiale din presa scrisă, radio, tv, online și social media, urmărind mențiunile celor 6 primari de sectoare din București în materialele difuzate. În luna ianuarie, cei 6 primari de sectoare din București sunt citați în 5.252 materiale din presa scrisă, radio, tv, online și social media, cu 1.964 mai multe decât în luna anterioară”, menționează studiul mediaTRUST.
În cazul lui Ciprian Ciucu, cel mai mare număr de mențiuni din presă s-au referit la tragedia de la Lacul Morii (Sectorul 6), unde o femeie a fost ucisă de câini fără stăpân. Primarul Sectorului 6 a aruncat responsabilitatea către Primăria Capitalei și către ASPA, aflată în subordinea Primăriei Capitalei. Ciucu a susținut că Poliția Locală Sector 6 ar fi susținut activitatea ASPA, dacă ASPA ar fi cerut ajutor.
Cei mai mulți primari de sector sunt în conflict cu primarul general
De asemenea, Ciprian Ciucu, în calitate de șef al PNL București, i-a înaintat o serie de cereri primarului general, Nicușor Dan, în schimbul cărora Nicușor Dan ar beneficia, în continuare, de susținerea PNL.
Despre Ciprian Ciucu se știe că este și președintele filialei PNL București. Intensificarea prezenței sale publice ar putea fi corelată cu o posibilă candidatură la funcția de primar general.
Pe locul al doilea în topul vizibilității este Clotilde Armand, primarul Sectorului 1. Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, ocupă poziția a treia în acest clasament. La mică distanță după Radu Mihaiu este Robert Negoiță, primarul Sectorului 3.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!