Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Băsescu: PSD-ul este cel mai mare focar de pestă porcină africană din ţară

Fostul preşedinte Traian Băsescu afirmă, în contextul disputelor din PSD, că "PSD-ul este cel mai mare focar de pestă porcină africană din ţară".

Share

Iulian Budușan 0 comentarii

19.09.2018 - 20:10

"PSD-ul este cel mai mare focar de pestă porcină africană din ţară. Şi când mă gândesc că boala nu se tratează...", a scris Băsescu pe Facebook.

Gabriela Firea, Adrian Ţuţuianu şi Paul Stănescu semnează o scrisoare prin care cer demisia imediată a lui Liviu Dragnea din funcţiile de preşedinte al PSD şi al Camerei Deputaţilor.

Potrivit lui Adrian Ţuţuianu, măsurile prezentate în scrisoare sunt susţinute de mulţi lideri judeţeni ai PSD, iar documentul va fi discutat în şedinţa Comitetului Executiv al partidului, convocat vineri la prânz.

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, susţine că scrisoarea semnată de ea, alături de Paul Stănescu, Adrian Ţuţuianu, este susţinută de "suficient de mulţi" lideri de organizaţii judeţene astfel încât să nu fie ignoraţi, arătând că ei nu doresc destabilizarea şi divizarea PSD, ci vor să atragă atenţia că PSD nu poate fi condus discreţionar de o singură persoană, asa cum se întâmplă de cel puţin un an.

Secretarul general al PSD Marian Neacşu consideră că documentul conţine o serie de principii sănătoase privind acţiunea politică a partidului, care au fost abandonate în ultima perioadă, şi propune ca acesta să fie analizat de toate organizaţiile partidului, precizând că este în favoarea ideii de revenire la modul democratic de luare a deciziilor în partid.

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a avut o primă reacţie, el spunând că a înţeles din această "epistolă" că "partidul trebuie să se alinieze cu Klaus Iohannis, cu DNA, SRI, SPP şi cu partidele de opoziţie". El a susţinut că, în calitate de preşedinte al PSD, "nu va duce partidul să devină o unealtă a acestor instituţii".

Comentarii

loading...