5 C
București
duminică, 17 noiembrie 2024
AcasăPoliticăAleșii cu condamnări în primă instanță ajung la mâna CCR

Aleșii cu condamnări în primă instanță ajung la mâna CCR

O excepție de neconstituționalitate ridicată într-un apel cu privire la validarea mandatului pune sub semnul întrebării dacă cei condamnați în primă instanță vor mai avea dreptul de a fi aleși. Tribunalul București a admis cererea, astfel că decizia va fi luată de Curte.

Cel care a făcut apelul pentru invalidarea mandatului lui Cristian Popescu Piedone este un cetățean român – Matt Ian David. Apelul său a fost respins ca nefondat de Tribunalul București care a decis, totodată, că excepția de neconstituţionalitate a dispozițiilor art. 6 alin. 2 lit. b din Legea nr. 115/2015, pentru alegerea autorităților administrației publice locale trebuie dezbătută de CCR.

„Prin introducerea cuvântului „definitivă” în articolul de lege se produce un dezechilibru social care operează în favoarea condamnatului cu toate că acesta nu ar trebui să se mai bucure de prezumția de nevinovăție și prin urmare se încalcă art. 20 din Constituția României raportat la Declarația Universală a Drepturilor Omului,” se arată în cererea pentru ridicarea excepției adresată Tribunalului București.

Pe de altă parte, apelantul subliniază în cererea sa că, dacă un condamnat nu își exercită calea de atac în termenul prevăzut de lege, hotărârea de condamnare rămâne definitivă și ca atare valoarea socială ocrotită este protejată.

Matt Ian David susține că, în cazul în care un condamnat în primă instanță ajunge într-o funcție aleasă, se încalcă principiile cu privire la protecția socială. „Am ridicat o excepție de neconstituționalitate pentru că nu este corect ca în lege să scrie faptul că doar condamnații definitiv își pierd mandatul. Nu mai există protecție socială dacă așteptăm ca un condamnat să fie definitiv. Dacă prima instanță a constatat că este vinovat, ca atare și noi, cetățenii, trebuie să beneficiem de o protecție în sensul de aplicare a pedepselor complementare – să nu îl lase să candideze și, mai ales, să ajungă în funcție după ce a comis o infracțiune”, a declarat David pentru România liberă.

David susține că prezumpția de nevinovăție trebuie să se întrerupă în momentul în care prima instanță dă o condamnare, iar statistica arată că peste 95% din hotărârile de condamnare rămân definitive după exercitarea căilor de atac. „Nu zic să se aplice pedepse privative de libertate, dar să se aplice cele completementare temporar ca să știu că suntem în siguranță. Atfel, primează drepturile unei singure persoane în detrimentul societății, ceea ce nu este normal”, susține acesta.

Foarte important este faptul că admiterea excepției de neconstituționalitate de către CCR va da posibilitatea ca fiecărui primar sau ales local care are condamnări în primă instanță să i se întrerupă mandatul. Pentru aceasta ar fi, bineînțeles, nevoie de hotărâri judecătorești individuale.

Va mai ajunge Piedone primar?

 
Mai mult decât atât, pentru primarul ales al sectorului 5 condamnarea din primă instanță în cazul Colectiv, pentru care Piedone a primit o pedeapsă cu închisoarea de 8,5 ani, a intervenit în timp ce el se afla deja sub supraveghere într-un alt dosar. Este vorba despre o condamnare cu o pedeapsă cu închisoarea de un an de zile pentru săvârşirea infracţiunii de folosire a funcției de primar al sectorului 4 pentru favorizarea unor persoane. În plus, Judecătoria sectorului 4 îi aplica și pedepsa cu interzicerea dreptului de a fi ales în funcția de care s-a folosit pentru a comite infracțiunea, adică de primar. Hotărârea de condamnare a rămas definitivă prin Decizia Curții de Apel București în februarie 2018.

Această decizie nu a fost însă niciodată aplicată pentru că tot judecătorii au decis amânarea tuturor pedepselor și instituirea unui termen de supraveghere de 2 ani, de la data rămânerii definitive.  

Matt Ian David consideră însă că supravegherea a fost întreruptă de condamnarea pe care Cristian Popescu Piedone a primit-o în dosarul Colectiv, numai că judecătorii nu au mai ținut cont de aceste aspecte atunci când i-au permis să candideze la Primăria Sectorului 5. David a formulat o cerere de revocare a amânării pedepsei, solicitând Judecătoriei sectorului 4 să aplice pedepsa rămasă definitivă – respectiv un an de închisoare și interzicerea dreptului de a fi ales. Cererea sa are următorul termen pe 24 noiembrie, deci Piedone nu poate sta încă liniștit în fotoliul de primar. 

Piedone reacționează

Pe de altă parte, și Consiliul local al sectorului 5 se află încă la decizia judecătorilor, validarea mandatelor fiind de asemenea constestată. Estimarea este însă că va mai dura aproximativ o săptămână sau două pentru ca primarul și consilierii să fie învestiți în funcții.  

Cristian Popescu Piedone acuză vidul de putere în care se găsesc Primăria Capitalei și cele ale Sectoarelor 1 și 5. El spune că nu și-a putut prelua, încă mandatul, iar Consiliul Local nu s-a putut constitui legal, „din cauza unor contestații depuse în ultimul moment”. „Deși joi, la ora 10.00, trebuia să depun jurământul pentru a fi învestit în funcție, un anume David Matt, de la Partidul Noua României a contestat mandatele tuturor celor 27 de consilieri de la Sectorul 5. Contestație care nu face decât să mai întârzie câteva zile depunerea jurământului”, a scris Piedone. David spune însă că nu mai are legături cu PNR de peste un an.   

Cele mai citite

Infotrafic: Avertisment de ceață densă în 14 județe ale țării

ANM a emis mai multe coduri galbene de ceață densă, ghețuș și chiciură Centrul Infotrafic a transmis, printr-un comunicat, că „Se circulă în condiţii de...

Infotrafic: Avertisment de ceață densă în 14 județe ale țării

ANM a emis mai multe coduri galbene de ceață densă, ghețuș și chiciură Centrul Infotrafic a transmis, printr-un comunicat, că „Se circulă în condiţii de...

Hezbollah a lovit o sinagogă din orașul israelian Haifa

Armata israeliană a anunţat sâmbătă că o sinagogă a fost lovită de o salvă "semnificativă" de rachete lansate de mişcarea islamistă libaneză Hezbollah asupra...
Ultima oră
Pe aceeași temă