UEFA mimează compasiunea

Laurențiu Mușoiu 26.04.2021 - 00:11
Laurențiu Mușoiu

Cel mai recent scandal internațional din sfera sportului rege, înființarea UEFA Super League, ne demonstrează, încă o dată, dacă mai era nevoie, cât neapreciat este fotbalul românesc, la nivelul marilor puteri ale Europei.

Share

Multe cluburi din cele mai puternice campionate de fotbal de pe Bătrânul Continent și-au manifestat dezacordul față de înființarea UEFA Super League, o competiție exclusivistă alcătuită din cluburi de mare tradiție din Europa, dar care vor fi mereu calificate la acest turneu, indiferent de performanțele pe care le vor realiza într-un sezon precedent, atât pe plan local, cât și internațional.

Competiția nouă ar fi urmat să fie disputată între cluburile fondatoare (Arsenal, Liverpool, Manchester United, Manchester City, Chelsea, Tottenham, Inter Milano, Juventus, AC Milan, Atletico Madrid, Barcelona și Real Madrid) cărora ar urma să li se alăture alte formații importante, invitate, până când se va forma o ligă de 20 de competitoare.

Cluburi importante, dar obișnuite cu poziționări de la locurile 3 – 4 în jos, în cele mai puternice competiții fotbalistice interne ale Europei, și-au manifestat nemulțumirea, iar proiectul pare să se îndrepte spre abandon.

Prin urmare, UEFA a cedat în fața presiunilor puse de cluburile de nivel secund din primele ligi fotbalistice ale Angliei, Italiei și Spaniei și de suporterii acestora.

Forul fotbalistic european nu a fost la fel de impresionat însă și când a venit vorba de cluburi din țări mai sărace, precum România, Bulgaria, Serbia, Croația etc.

UEFA a exclus cluburile din astfel de țări și din cea de-a doua competiție intercluburi ca nivel de importanță, Europa League.

Trei formații din România vor participa, începând cu anul acesta, în a treia competiție fotbalistică a Europei, creată pentru săraci, UEFA Europa Conference League.

 

Săracii Estului n-au loc la masa săracilor Vestului

Doar campioana României mai are dreptul să viseze la un loc în UEFA Europa League, după ce, aproape sigur, va fi eliminată din traseul misiunii imposibile pe care forul fotbalistic european i l-a trasat, cu iluzia unei participări în competiția regină, Champions League.

Ca și în sezonul precedent, campioana la fotbal a țării noastre își va disputa șansele minime de accedere în grupele Champions league, tocmai din primul tur preliminar.

UEF dă înapoi cu Super League, după plângerile formațiilor mai sărace din Spania, Anglia și Italia, echipe clasate pe locul al patrulea sau mai jos, dar nu are nicio mustrare de cunoștință să trimită campioanele României și Croației să lupte între ele încă din al doilea tur preliminar al Champions League, așa cum s-a întâmplat anul trecut.

S-a invocat și se va invoca mereu nivelul extrem de ridicat al competițiilor fotbalistice din Spania, Anglia și Italia, dar să ne amintim că, nu cu mulți ani în urmă, formații clasate pe locurile 2 – 3 în aceste campionate erau eliminate din preliminariile Champions League de formații ce proveneau din țări care sunt acum trimise în Conference League.

Am văzut o campanie a ligii profesioniste de fotbal din Spania, LFP, în care, la toate partidele din LaLiga, în colțul din dreapta de jos al ecranului este postată o siglă formată din celebra minge alcătuită din stele, de pe logo-ul UEFA Champions League, și mesajul “Earn it!”, mesaj pentru granzii din Peninsula Iberică de a dobândi dreptul de a participa în competiția regină a Europei, prin clasarea pe una dintre primele patru poziții ale campionatului inten.

Întrebarea firească este: chiar și participarea locurilor 4 din Spania sau Italia direct în grupele UEFA Champions League este într-adevăr meritată?

Nu în ultimul rând, trebuie subliniat faptul că eforturile tot mai mari ale UEFA de a exclude cluburile sărace de la “masa bogaților” și, mai nou, chiar și de la “masa săracilor din Vest”, are impact devastator și asupra speranțelor că țări precum România mai pot crește generații de tineri talentați.

Aria de selecție se reduce semnificativ, cât timp copiii vor vedea că șansele ca un club din țara noastră să participe la o competiție înaltă tind către zero.

 

Ofurile playoff-ului și playout-ului din Liga I a României

Scăderea semnificativă a ariei de selcție din țara noastră vine, evident, și ca urmare a măsurilor luate în plan intern.

România nu mai are de ani buni 18 echipe în primul eșalon fotbalistic, ajungând să-și organizeze competiția internă după modelul unor țări precum Belgia, cu un teritoriu pe jumătate al statului.

Sistemul cu playoff și playout a produs și continuă să porducă anomali.

În sezonul precedent, în playoff, se cunoșteau echipele care vor participa în competițiile europene, încă de la start.

Aceasta, deoarece două dintre formațiile calificate în playoff nu aveau licență pentru competițiile europene.

Și în acest sezon avem o formație, Academica Clinceni, care nu are licență pentru Europa, dar evoluează în playoff.

Mai mult, în acest sezon, vom avea baraj pentru ultimul loc destinat competițiilor europene, între locul 3 sau 4 din playoff, în funcție de câștigătoarea Cupei României, și primul loc din playout.

În playout sun șanse reale ca primul loc să fie ocupat de o altă formație care nu are drept de a evolua în competițiile continentale, precum FC Argeș Pitești.

Ce sens ar avea, de exemplu, un baraj pentru Europa Conference League, între Clinceni și Argeș?

Într-adevăr, în a treia ligă europeană probabil că nici nu mai are importanță ce formație trimitem.

Într-o competiție de acest nivel își poate face loc chiar și locul 7 sau 8 din campionatul României.

Formațiile noastre se vor putea mândri însă că vor întâlni și formații din primele cinci campionate ale Europei, chiar dacă discutăm de cluburi clasate pe poziția a noua în competiția internă.

În condițiile penibilului Ligii I, nu e de mirare că suntem excluși din lumea civilizată a fotbalului european și este o minune că formațiile din țara noastră mai reușesc să vândă fotbaliști pe milioane de euro la formații retrogradate din Serie A.

Am văzut că finanțatorul FCSB, omul de afaceri Gigi Becali, leagă un nou transfer pe milioane bune de euro, eventual al lui Florinel Coman, de câștigarea titlului în Liga I, invocând faptul că fotbalistul va fi vizibil în Europa.

Din nefericire, chiar dacă câștigi titlul de campioană a României, din primul tur preliminar al Champions League mai ai mult până la vizibilitate.