18 C
București
miercuri, 17 aprilie 2024
AcasăOp & EdOpiniiTAROM plimbă Ursu, pe bani mulți

TAROM plimbă Ursu, pe bani mulți

Compania este amenințată cu colapsul, iar camarila politică instalată la conducerea uneia dintre cele mai importante companii naționale promite salvarea.

Această “salvare” pare, mai repede, una pentru clientela politică veșnic înfometată, decât pentru companie sau pentru personalul care a deservit instituția timp de zeci de ani.

Un exemplu elocvent este faptul că vor fi concediați mai mulți piloți și membrii ai echipajelor de bord, în timp ce consilierii directorului general Mihăiță Ursu, instalați in plină criză financiară a companiei, pe salarii frumoase, vor fi promovați, conform planului de salvare gândit de conducerea transportatorului aerian și de Ministerul Transporturilor.

Da, consilierii directorului general al TAROM, fără experiență în aviație, vor fi angajați pe perioadă nedeterminată.

În vremuri în care se planifică concedierea piloților și a echipajelor de bord, directorul general Mihăiță Ursu a avut nevoie de consilieri pe comunicare și pe resurse umane.

Acești consilieri, la rândul lor, au avut nevoie de asistenți, sau, mai bine spus, asistente, pentru a-și desfășura activitatea – care o fi aceea – în bune condiții.

Iar asistentele trebuiau să fie stewardeze alese pe sprânceană, care să dea bine în birou.

Este limpede că noilor consilieri, dintre care, cel puțin cel de la resurse umane, este un trasesist politic, nu le putea fi servită cafeaua de către oricine.

Se confirmă astfel, din nou, că problemele financiare ale TAROM reprezintă prosperitate pentru cei instalați peste noapte la manșa companiei aeriene.

TAROM înregistrează pierderi de milioane de euro, în timp ce directorii, schimbați ca șosetele la conducerea companiei, jonglează cu saci de bani.

 

Directorii zboară cu valize de bani, mai mult decât decolează avioanele

Chiar dacă TAROM pierde peste 20 de lei pe secundă, consiliul de administrație a considerat că Mihăiță Ursu trebuie să-și continue activitatea.

Surse din cadrul Ministerului Transporturilor ne-au explicat că mandatul directorului general al TAROM a fost prelungit cu încă două luni.

Intereseant este faptul că în cele patru luni de mandat la conducerea transportatorului aerian de stat, Mihăiță Ursu nu a realizat nimic.

Ba, scuze, a realizat ceva: pierderi.

Și a promovat persoane neavizate la conducerea companiei aeriene.

Personaje care nu au avut o slujbă propriu-zisă, în viața lor, ci doar funcții dobândite pe filieră politică, au ajuns să le explice piloților cu vechime cum stă treaba cu aviația.

Încă așteptăm să aflăm ce si-a propus directorul general Mihăiță Ursu, in cele patru luni de mandat și ce a realizat.

Cu ce ajută compania promovarea consilierilor Marius Popescu, Răzvan Condurățeanu și Mihaela Bivol?

Ni se va răspunde, ca de fiecare dată, în perioada recentă, că presa este vinovată pentru criza din TAROM.

Avem parte și de o situație probabil unică în lume: piloții companiei aeriene de stat, rămași cu bani puțini, după ce au fost trimiși în șomaj tehnic, s-au angajat ca șoferi de Uber.

În tot acest timp, în TAROM, nu mai sunt bani de salarii și alte indemnizații, pregătindu-se concedierea a cel puțin 1.000 de oameni?

Vorbim despre TAROM, o companie în pragul falimentului 

TAROM, emblema Ministerului Transporturilor, este tot mai aproape de faliment, dar căpușele rezistă.

În ultimii patru ani, compania TAROM a fost condusă de 10 directori generali, Eugen Davidoiu, Daniela Dragne, Gabriel Stoe, Werner Wolf, Florin Susanu, Mareși Caravam Mădălina Mezei, Valentin Gvinda, George Barbu și Mihăță Ursu.

În perioada 2017-2020, cei 10 directori generali au reușit perfomanța de a conduce TAROM către pierderi în valoare totală de cel puțin 200 milioane de euro. Astăzi, TAROM zboară cu 4,6 euro pierderi/secundă.

Mai mult, marea familie de la TAROM nu se desparte, chiar dacă se vor restructura până la 1.000 de posturi dintr-un total de 1.800. Șeful TAROM are grijă de consilieri. Fosta consilieră, Mihaela Bivol a fost numită în funcția de șef Serviciu Customer Care în cadrul Departamentului de Marketing, Direcția Marketing și Vânzări.

Este de precizat faptul că odată angajarea pe un post de șef din cea de consilier, Mihaela Bivol are un contract pe perioada nedetermină în cadul TAROM.

 

Ajutor de stat de pomană în birourile companiei

Surse din cadrul TAROM ne-au explicat că și Răzvan Condurățeanu, tot consilierul lui Mihăiță Ursu este pe cale să primească funcție de șef în cadrul Departamentului Resurse Umane. Între timp, însoțitorii de bord fac voluntariat, TAROM nici măcar nu mai are bani, respectiv pentru misii de zbor.

În tot acest timp se vorbește despre ajutoare de stat pentru TAROM.

Aceste ajutoare par însă, mai repede, destinate clientelei de partid, instalată la conducerea companiei aeriene.

Comisia Europeană a anunţat luni că a aprobat o garanţie de stat în valoare de aproximativ 19,3 milioane euro (aproximativ 94 de milioane de lei) în favoarea companiei aeriene de stat TAROM, potrivit unui comunicat de presă al executivului comunitar.

Măsura are drept obiectiv despăgubirea companiei aeriene pentru pierderile provocate direct de pandemia de coronavirus şi restricţiile de călătorie introduse de România şi alte ţări de destinaţie pentru a limita răspândirea coronavirusului în perioada 16 martie – 30 iunie. Acestea au obligat Tarom să îşi anuleze majoritatea zborurilor programate, ceea ce i-a afectat puternic cifra de afaceri.

Sprijinul de stat va lua forma unor garanţii de stat.

Comisia a analizat măsura în temeiul articolului 107 alineatul (2) litera (b) din TFUE, care îi permite Comisiei să aprobe măsurile de ajutor de stat acordate de statele membre pentru a despăgubi anumite întreprinderi sau anumite sectoare (sub formă de scheme) pentru daunele cauzate în mod direct de evenimente extraordinare. Comisia consideră că măsura adoptată de România va acoperi pagubele care au legătură directă cu pandemia de coronavirus.

O firmă independentă de audit va verifica ca ajutorul să nu depăşească pagubele suferite în perioada 16 martie -30 iunie. După examenul de audit, orice sprijin public de care TAROM a beneficiat peste pagubele suferite vor trebui returnate. În consecinţă, riscul de supra despăgubire este exclus, consideră executivul comunitar.

De asemenea, Comisia a constatat că măsura este proporţională, deoarece compensaţia nu depăşeşte ceea ce este necesar pentru acoperirea daunelor. Din aceste motive, Comisia a ajuns la concluzia că măsura românească este în linie cu prevederile UE privind ajutoarele de stat.

În data de 20 august, Comisia Europeană a anunţat că a aprobat o garanţie de credit în valoare de 62 de milioane euro, menită să despăgubească Blue Air pentru daunele suferite ca urmare a pandemiei de COVID-19.

 

 

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Jens Stoltenberg: România are un rol esențial în apărarea flancului estic al NATO

România este esențială pentru apărarea flancului estic al NATO, a spus Jens Stoltenberg, șeful NATO, după discuția avută marți cu președintele Klaus Iohannis, potrivit...

20 de țări vor cumpăra 500000 de obuze pentru Ucraina din afara Europei

Premierul ceh Petr Fiala a declarat marţi că 20 de ţări s-au angajat să cumpere o jumătate de milion de obuze pentru Ucraina din...

Ucraina a conceput un submarin electric ce va putea lansa torpile

Inginerii ucraineni dezvoltă un nou submarin care poate lansa torpile, potrivit Kyiv Post, conform monitorulapararii.ro. Ambarcaţiunea, cunoscută sub numele de „Kronos", a fost testată cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă