17 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăOp & EdOpinii“Perle” înainte de Bac

“Perle” înainte de Bac

Din nefericire, al doilea semestru a fost, în cele mai multe cazuri, unul în care elevii care doreau să învețe au fost lipsiți de un suport important, cel al interacțiunii fizice cu dascălii, iar cei care nu dau doi bani pe școală au fost în culmea fericirii.

Mulți spun că dacă elevul vrea să învețe, învață și de acasă, dar acest lucru este parțial adevărat.

Mai ales la grădiniță, școala primară și gimnaziu prezența fizică în colectivitatea școlară și alături de dascăl este foarte importantă pentru dezvoltarea copilului, acest lucru fiind prezentat în numeroase studii de psihopedagogie.

În schimb, cei care nu au vrut niciodată să vină la școală, dar, 10 clase sunt obligatorii, au primit un mare bonus.

Mai mult, după declarațiile ministrului Monica Anisie și decizia acesteia sau a președintelui Klaus Iohannis – nu este clar a cui, dar tindem să credem că a șefului statului – de a copia mediile de pe primul semestru, toți chiulangii au înțeles că trebuie să fie promovați.

Astfel, în acest an, am avut parte de o mulțime de perle, înainte ca Bacalaureatul măcar să înceapă.

Iată câteva exemple:

În capitala unui județ de munte, să spunem, un elev i-a explicat profesorului că nu a participat la nicio oră online pentru că nu a avut acces la internet, dar i-a transmis acest mesaj dascălului prin intermediul e-mail-ului și pe WhatsApp.

Un alt elev “extrem de silitor” și-a motivat absența de la cursurile online prin lipsa de timp, cauzată de prezența la antrenamente, practicând sport de performanță, dar în condițiile în care toate bazele au fost închise.

Cu chiu, cu vai, intrat în Bacalaureat, un absolvent de clasa a XII-a a venit la școală doar în prima zi a cursurilor de pregătire și nu pentru a-și îmbogăți cunoștințele, ci pentru a vedea unde sunt amplasate băncile în care vor sta candidații și cum sunt îndreptate camerele. Concluzia absolventului de liceu a fost “Nu o să se vadă nimic. Putem copia fără probleme și cu măștile pe gură putem vorbi, pentru că nu o să se vadă”.

Iar ca circul să fie complet, Centrul Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică (CERT-RO) informează că a fost notificat de EduPedu cu privire la existenţa unui site fraudulos, care promite furnizarea subiectelor pe care liceenii urmează să le primească la Bacalaureat.

Câtă vigilență!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Conducerile școlilor, umplute de activiști de partid, din timp pentru alegeri

Cred că în acest moment a devenit clar pentru toată lumea că Ligia Deca nu este un ministru al Educației, deși ocupă această funcție,...

Cutremur produs în zona seismică Vrancea, în această dimineață

Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit...

Sorina Pintea, condamnată la închisoare

Sorina Pintea, fost ministru al Sănătăţii, a fost condamnată la 3 ani şi 6 luni cu executare, printr-o sentinţă pronunţată, astăzi, de Tribunalul Cluj."În...
Ultima oră
Pe aceeași temă