3.7 C
București
marți, 19 martie 2024
AcasăOp & EdOpiniiOrban joacă la rupere

Orban joacă la rupere

Pionii lui Iohannis din PNL devin tot mai irelevanți. De la guvernul meu, la partidul meu, nu mai e calea liberă ca pe o pistă de schi.
Puțină lume și-a pus întrebarea ce căuta Anca Dragu, președinta pluseristă a Senatului, la întâlnirea cu IVECO, o afacere militară care a scos pe tușă oamenii lui Iohannis, Mușat și Michael Schmidt, și a potențat poziția în Dâmbovița a lui Virgil Guran, omul lui Ludovic Orban.
Pentru cei care nu știu despre înzestrarea armatei cu vehicule moderne, vom coborî în timp.

”Paraleliștii” lui Iohannis au fost înfrânți

Pe vremea guvernului 2 al lui Liviu Dragnea, Ministerul Apărării Naționale (MApN) a lansat o licitație pentru achiziționarea a 2.902 autocamioane, autocisterne, autofurgoane și autotractoare, respectiv 363 de remorci și semiremorci de mare capacitate, în valoare de 3,42 miliarde de lei. Cu o condiție esențială. De la camionul numărul 305, toate urmând să se producă în România.
La aceea vreme, Liviu Dragnea spunea că pentru realizarea unor investiții serioase în România, trebuie vorbit cu Macron, cu Merkel și nu cu ambasadorii.
La licitația pentru furnizarea camioanelor militare armatei române au mai participat Renault Trucks Defense SAS și asocierea formată din MHS Truck&Bus SRL (lider) și Rheinmetall Man Military Vehicles GmbH, ai cărui lobbyști Michael Schmidt și Gheorghe Mușat au atacat pe toate căile posibile caietul de sarcini, care prevedea că toate cabinele autovehiculelor să fie la fel și să aibă același pupitru de comandă. Și chipurile, doar IVECO se încadra, de parcă celelalte produceau la capra podului.

Până în final, oamenii președintelui au pierdut. Și era doar primul mandat al acestuia. Astăzi, Michael Schmidt e fugar prin Europa, de friica DNA.

Ne vor produce chinezii camioanele militare?

Astăzi, după doi ani de la semnarea contractului dintre MApN și divizia italiană a IVECO (care potrivit surselor ”România liberă”, e scoasă la pețit, iar chinezii sunt interesați de achiziționarea pachetului majoritar), Virgil Guran, președintele PNL Dâmbovița (un fief PSD), a reușit să aducă o investiție de 50 de milioane de Euro, la Petrești, la câțiva kilometri de autostradă. Ce va zice propaganda dacă IVECO TRUCKS va ajunge pe mâna chinezilor?

Ce a căutat Anca Dragu la întâlnirea cu IVECO?

A împărțit înadins Ludovic Orban laurii victoriei cu o pluseristă?
Nici gând. Președintele PNL lărgește plaja de acțiune. Lansează torpile din adâncurile mărilor tulburi ale coaliției. Dar și invitații la vals.
După ce a reușit performanța să-l smulgă pe Nicușor Dan din brațele USR și să-l treacă într-o poziție nedeclarată de liberal, singurul supraviețuitor al haitei lupilor tineri de odinioară mai face o mică, mare încercare. Atragerea premeditată a taberei nemulțumite din PLUS, după eșecul previzibil al negocierilor pentru fuziunea cu USR, ar reprezenta o lovitură de magistru.

Dacian Cioloș e disperat să fie prezidențiabil

Puțină lume a băgat de seamă că Dacian Cioloș s-a autopropus ca șef al viitorului amalgam USR-PLUS și candidat al acestei noi formațiuni la președinția țării. Toate datele legate de viitorul congres de fuziune sunt incerte. Cioloș forțează. Barna nu reacționează. Dragu e la mijloc.
În cazul în care nu se realizează fuziunea PLUS-USR, Ludovic Orban e dispus să primească gașca rătăcită a lui Dacian Cioloș, dar cu anumite condiții.
Fostul premier tehnocrat, cu o misiune imposibilă dată de francezi, nu va fi dispus să fie vioara a doua, în PNL, doar dacă i se promite candidatura la președinție? Și dacă Ludovic Orban îi întinde primul mâna, nu rămâne userista, fata nemăritată a lui Coldea, singură cuc, făcându-și caloieni?

Poate că marea șansă a bătrânului lup liberal, Ludovic Orban, a fost nenominalizarea sa la un nou mandat de premier. Acum are timp de contemplări, de scenarii, de discuții cu fidelii săi, dar și de aranjamentele buchetelor de flori otrăvite din culise.
Oare nu e un semn că miniștrii, parașutați de Cotroceni, nu s-au întâlnit anul acesta cu președintele partidului? Sunt vreo trei la număr, nu mulți.Vocile lumii:

VOCILE LUMII

Iohannis și-ar dori-o pe Raluca Turcan
 
Surse la vârful PNL susțin că vechi pdl-iști de vază s-au întâlnit de curând la Giurgiu și s-a convenit susținerea Ralucăi Turcan în Congresul care se apropie cu pași repezi. Surse participante la întâlnire susțin pentru stiripesurse.ro că s-a spus în clar că președintele Klaus Iohannis și-ar dori ca Raluca Turcan să continue ca și președinte ales al PNL.

Prin teritoriu, foștii pedeliști fac tumbe

Liderul gorjean Dan Vâlceanu, nesuferit de Orban, e toată ziua pe la guvern. Face și desface, dar nimic nu-i iese.
Așa cum am mai scris, în perspectiva Congresului din toamnă, Ludovic Orban are peste 35 de filiale de partea sa. Încercările disperate ale Unității de la Cluj de a-l impune pe ayatollahul luptei permanente Rareș Bogdan, drept un contracandidat a lui Ludovic Orban la președinția partidului, reprezintă glume macabre ca cele ale lui Ion și Ianoș care își tot revendică deopotrivă întâietatea în Ardeal prin furtul îmbrăcămintei, în timpul îmbăierilor în Mureș sau Maros, cum doriți.
Rareș Bogdan s-a despuiat în public de credința în valorile liberale autentice, încă de pe vremea când îi trimitea pe lideri la gunoi, de la înălțimea de prim solist al haștagului tv.
Cum televiziunea nu e bordel, așa nici partidul așezământ de moravuri fine.

Galbene ca un gălbenuș, sculele sistemului se trepanează

Ipac, la răzbel. E o tensiune nefirească în tabăra opozanților lui Ludovic Orban și o incertitudine, vecină cu disperarea.

În lipsă de certitudini, tabăra iohannisistă din PNL merge în orb cu Florin Cîțu, fără a contabiliza voturile filialelor bob cu bob, asta dacă nu li se cere o turcană, în schimb.
După ce Ilie Bolojan a anunțat că rămâne să se lupte cu ungurii în Bihor, iar Emil Boc se lasă curtat și așteaptă să i se compună (de către cine?) o majoritate electorală confortabilă, ca să se arunce în luptă, Unității de la Cluj îi iese fără număr.
Ce se întâmplă la Ilfov cu Hubert Thuma și la Prahova cu Iulian Dumitrescu, burdujiți de sistem cu bani, dar fără priză la electorii liberali, poate fi un exemplu de cum se fac strategiile proaste cu gâștele flămânde.
Matul luat de Robert Sighiartău în propria organizație, de la liderul care altă dată l-a votat pe Cristian Bușoi, dar acum a anunțat că merge cu Orban, e emblematic. Un mic gambit la regina șchioapă.

Cine să mai fie în tabăra looserilor?

În afara celor trimiși să se decapeze în public, doar ca să salveze aparențele?
Florin Cîțu va rămâne, totuși, varianta regimentului, pentru a nu rămâne Orban fără contracandidat.
Congresul din toamnă are deja un câștigător. Și asta îi deprimă pe învârtitorii șuruburilor de sistem. Iohannis e istorie. Și puțini înțeleg de ce se bagă parascoveniile regimentului pe sens unic. Au și acestea o misiune. Chiar și de kamikaze.   

Marius Ghilezan
Marius Ghilezanhttp://mariusghilezan.ro/
Marius Ghilezan scrie la “România liberă” din anul 1991. Este reporterul care i-a deconspirat pe celebrul Căpitan Soare, pe Omul Negru de la Rahova, pe Aurel Moiș, “călăul din Christian Tell,” fost torționar comunist, care a trimis șapte țărani din Apateu la moarte, pentru că au refuzat să intre în colectiv. A publicat celebrele stenograme ale întâlnirii lui Mihail Gorbaciov cu Nicolae Ceaușescu. A fost primul jurnalist român post-decembrist care a stat de vorbă cu președintele SUA. Este autorul a nouă cărți.
Cele mai citite

ICCJ discută contestația asupra deciziei BEC privind Dreapta Unită

Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) discută, în ziua de 19 martie 2024, contestația asupra deciziei prin care Biroul Electoral Central (BEC) a...

De la Forumul Economic Mondial,  la Forumul Economic de la Saint Petersburg

Pe harta Europei există două orașe, unul de 11.000 de locuitori și altul de 5,6 milioane, care au ceva în comun: găzduiesc cele mai...

ICCJ discută contestația asupra deciziei BEC privind Dreapta Unită

Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) discută, în ziua de 19 martie 2024, contestația asupra deciziei prin care Biroul Electoral Central (BEC) a...
Ultima oră
Pe aceeași temă