Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

OK, nu mai fumăm. Dar cu băutura ce facem?

Adrian Bărbulescu Actualizat: 14.06.2018 - 08:55
Adrian Bărbulescu

De ani buni, o armată de oengiști încinge ecranele televizoarelor și conturile de Facebook cu mesaje apocaliptice anti-fumat.

Share

Ce-i drept, în România incidența fumatului este extrem de mare, dar nu vânzările de țigări legale reprezintă adevărata pro­blemă în acest domeniu, ci contrabanda.

S-a interzis fumatul în cârciumi, însă doar la nivel legislativ, pentru că reglementarea nu se aplică la birtul sătesc din inima Bărăganului. Singurul efect al legii a fost falimentarea unor restaurante care s-au încăpățânat să o respecte. Dincolo de întrebarea fi­rească de unde sunt finanțate atât de multe ONG, se mai naște și alta: oare fumatul este adevărata problemă în România?

Nu minimalizez gravitatea bolilor cauzate de fumat – a fost demonstrată științific în nenumărate rânduri, de tone de studii medicale. Dar nu cumva băutura este adevărata problemă cu care trebuie să ne luptăm?

 

Reclame la bere de la 7 dimineața

”Accident soldat cu trei morți și patru răniți, produs pe DN1. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest și s-a constatat că era sub influența băuturilor alcoolice”. Știri similare vedem în fiecare zi la posturile TV și le citim pe site-uri și în paginile ziarelor.

Dar tot la TV, încă de la primele ore ale dimineții, când nici nu ți-ai băut cafeaua, ești asaltat de re­clame la bere, la brandy sau cine știe ce alte băuturi alcoolice. Și, ce să vezi?, la fiecare marcă de bere e o promoție – ba câștigi un bax, ba o mie de lei, ba o excursie. Cum să nu cumperi, chiar dacă urmează să conduci mașina în ziua respectivă?

Nicăieri în Europa de Vest nu am văzut promoții la bere. Cumperi bere și atât, nu câștigi nimic, decât eventual o mahmureală dacă întreci măsura. Pe de altă parte, nu am văzut prea multe știri despre accidente rutiere produse din cauza fumatului. Și aici mă refer la țigări legale, nu la ”iarbă”.

Un alt ”șablon” de știre este din județul Vaslui (generic vorbind, pentru că la fel este și în Ialomița, Călărași, Teleorman sau Bistrița Năsăud), unde un bărbat și-a omorât fratele, tatăl sau soția. Și nu din cauza țigărilor, fie ele cumpărate de la magazine sau de la contrabandiști, ci ”pe fondul consumului de alcool”.

 

Violența domestică, o mare problemă

Și aici intervine un alt aspect, poate cel mai grav – violența domestică, și ea cauzată în cele mai multe situații de consumul excesiv de băuturi alcoolice. Sunt zeci de mii de familii în toată România terorizate de soți (respectiv tați) abuzivi, care le iau la bătaie în fiecare seară după ce se întorc de la cârciumă. Nu de puține ori, situația scapă de sub control și, în loc să fie chemată poliția, vin direct medicul legist, însoțit de sfinția sa părintele.

Oricum, de cele mai multe ori polițiștii închid ochii la violența domestică, pentru că (fără a generaliza) sunt situații în care chiar oamenii legii Un comportament abuziv acasă. Tot pe fondul consumului de alcool. Și atunci, cum să vină el la un scandal și să-l sancționeze pe ”capul familiei”, chiaunit de băutură?

În majoritatea cazurilor, totul se lasă, în cel mai fericit scenariu, cu o mustrare ”prietenească”, ”de breaslă”, dacă nu la genul ”haideți, doamnă, că sigur ați făcut și dumneavoastră ceva de s-a enervat soțul!”. Și de la această nepăsare cu repetiție se ajunge la cazuri drama­tice. Fix ca în ”Cronica unei morți anunțate” a lui Gabriel Garcia Marquez.

 

Băutură cumpărată pe bonuri de masă

Da, fumatul este o temă foarte ”la modă” în Uniunea Europeană, însă în România problema fundamentală, către care ar trebui canalizate mai multe energii, este excesul de alcool. La țigări aproape că nu mai poți face reclama niciunde – nici outdoor, nici în ziare, nici la radio sau televizor. În schimb, la băuturi alcoolice pot apărea reclamă peste tot.

Ca să nu mai vorbim de faptul că la orice magazin băutura poate fi cumpărată inclusiv de minori. Și aici nu este vorba de magazinul sătesc, ci și de lanțurile internaționale de retail, unde țâncul de câțiva anișori vine să cumpere bere sau vodcă pentru tata.

Și tot de la marile lanțuri de magazine băutura poate fi cumpărată și cu bo­nuri de masă. Vorba ceea – ”mâncarea-i fudulie, băutura-i temelie!”.

Comentarii

loading...