15 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăOp & EdOpiniiIpocrizia eurocratică, în cazul Borrell

Ipocrizia eurocratică, în cazul Borrell

Suntem prea de mult timp în turnul de veghe pentru a nu ne prinde de șmecheria oficialilor Uniunii Europene și de scopul ascuns al trimiterii lui Borrell, înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe şi Politici de Securitate, să negocieze cu Serghei Lavrov, omologul său pe probleme de politică externă.

Perdeaua de fum era aranjată. Presa occidentală, încărcată până la refuz, de grija pentru disidentul rus Alexei Navalnîi, recent trimis în judecată de către regimul Putin, nu a fost în stare să contracareze diversiunea rusă. Să fie jurnaliștii de la Moscova mai bine pregătiți? Sau mai loiali stăpânirii?

Presa mainstream nu vede decât ce trebuie să vadă

Cu un împătimit al lecturii zilnice a ziarelor occidentale, demult nu mă mai miră pierderea rolului media în arsenalul de interese geostrategice. Editorialele au devenit adevărate tonomate. Știi dinainte de a citi care e concluzia și unde bate analistul. “Putin e dictator,” “Moscova ucide disidenți,” “Oligarhii ruși compun noua mafie” sunt lozinci parcă scrise doar pentru generația Zombie, care se informează decât din glumele de pe Tick-Talk.

Nu mai există câinele de pază al societății. Acesta s-a transformat în cerberul care păzește peștera, loc în care s-a cuibărit adevărul.  

Chiar râdeam cu distinsul om de carte, cum ascund eurocrații adevărul despre lipsa crasă de vaccinuri anti-COVID-19 cu petardele “statului de drept.”

Dar să prezentăm șirul întâmplărilor și modul în care demnitarul a fost dat la câinii comunitari, după ce presa sau serviciile secrete rusești l-au umilit.

Borrel a văzut palmieri în zăpadă

După conferința de presă de la Moscova, Josep Borrell i-a spus lui Serghei Lavrov că a văzut “Palmieri în zăpadă”, făcând aluzie la filmul spaniol invocat în timpul discuțiilor cu presa, cu trimitere la cazul arestării lui Alexei Navalnîi.

Replica gazdei: “Huh” poate fi încadrată în cinismul diplomației.

 

L-au făcut țăndări. S-a detonat oficialul de la Bruxelles?

 

desen realizat de Ștefan Popa Popa’S

Vizita lui Josep Borrell la Moscova e considerată un dezastru, nu numai de către presa mainstream din țările Uniunii Europene, ci și de către lideri importanți ai grupurilor politice din Parlamentul European. În realitate, el a fost sacrificat pentru un scop nemărturisit. Poate ne întrebăm de ce a trebuit ca Angela Merkel să vorbească înaintea vizitei – care ar fi trebuit să fie istorică – cu Vladimir Putin. Asta pentru a ne apropia de partea mea de adevăr.

Politico și site-urile arondate Bruxelles-ului spun că Borrell, un om cu experiență (fost ministru de externe în mai multe guverne spaniole și chiar președinte al UE), s-a dus de capul lui, fără un ”obiectiv precis.” Zice presa eurocraților. Măi, să fie așa?

Obiectivul era deja fixat. Doar nu a plecat de capul lui să se detoneze în Piața Roșie, pentru a deveni martir al cauzelor ascunse?

A avut un obiectiv clar nedeclarat. Dar care a fost acela?

Să nu fi știut înaltul oficial european de cursele pe care Serghei Lavrov le poate întinde, fiind ajutat de sistemul fesebist rusesc?

La conferința de presă de vineri dimineață, oficialul european a fost „momit” de un jurnalist rus să condamne embargo-ul american asupra Cubei, spunând că întrebarea a fost sugerată de „colegii americani”.

Asta nu înseamnă că tactica nu e folosită și de jurnaliștii străini acreditați la Bruxelles.

Amestecul statului paralel în media e o chestiune veche

Fostul premier Victor Ciorbea s-a lovit încă din anii 1997 de astfel de practici de colaborare între cancelariile occidentale și jurnaliști. La o întâlnire cu vicepreședintele SUA, Al Gore, fostul premier a promis că va despăduchia serviciile secrete. Al doilea om în stat i-a cerut să facă o declarație publică în acest sens. Premierul român s-a apărat: “n-am mandat.” După o săptămână, prezent la Bruxelles, a fost bombardat cu întrebări despre dekaghebizarea structurilor de informații. N-a avut de ales. A trebuit să intre în horă.

Atras în cursă, Borrell a recunoscut că UE nu este de acord cu embargoul impus de SUA Cubei. Asta se traduce cam așa: bate șaua să priceapă iapa.

Rusia este supusă unor restricții asemănătoare după invadarea Crimeii de către UE.

Același jurnalist l-a mai întrebat pe Borrell și cu privire la niște presupuse „încălcări ale drepturilor omului” din Letonia. Șeful diplomației europene a fost în mod evident nepregătit să se confrunte cu aceste atacuri.

Lavrov a profitat imediat de ocazie pentru a întoarce declarația lui Borrell împotriva lui – oficialul rus a acuzat UE de ipocrizie și a atacat-o pentru politica sa de sancțiuni pe care o duce împotriva Rusiei în ce privește conflictul din Ucraina și anexarea Crimeii.

S-a băgat Borrell ca prostul în gura leului? Sau s-a lăsat umilit pentru a obține ce era trecut în obiectivul secret?

Adevăratul obiectiv al vizitei lui Borrell a fost achiziția vaccinului Sputnik, în condițiile în care eurocrații și-au prins urechile în contractul cu AstraZeneca.

Din cauza amânării livrărilor, s-a declanșat un război nedeclarat între UE și Marea Britanie.  Este nevoie – ca de sânge – de achiziția de noi vaccinuri. 

Cinismul diplomației e maxim. Dacă presa mainstream a fost setată să urmărească doar situația lui Alexei Navalnîi, oficialii nu fac decât declarații de circumstanță. Merkel e pusă pe afaceri grele cu Putin.

Borrell, un diplomat de mare calibru, s-a lăsat făcut ferfeniță, doar pentru a salva aparențele. E prima vizită a unui înalt oficial european la Moscova după trei ani de îngheț. Și s-a ales praful de bunele intenții.

Sputnik – misiune îndeplinită

Zdrobit sub avalanșa de acuze, Borrell scoate din mânecă vaccinul Sputnik.

Întors rănit de pe frontul de la Moscova, puțini jurnaliști au consemnat că intenția autorităților europene privind acreditatea vaccinului rusesc “este o veste bună pentru întreaga omenire, pentru că vom avea mai multe instrumente pentru lupta împotriva pandemiei”, așa cum a declarat Josep Borrell, învinsul în prima tură, jurnaliștilor din sala moscovită.

Dar asta nu a prins în media mainstream.

Borrell poate raporta misiune îndeplinită. Latră câinii, cât latră. Cuvios, caravana Sputnik trecea prin Europa…

 

Marius Ghilezan
Marius Ghilezanhttp://mariusghilezan.ro/
Marius Ghilezan scrie la “România liberă” din anul 1991. Este reporterul care i-a deconspirat pe celebrul Căpitan Soare, pe Omul Negru de la Rahova, pe Aurel Moiș, “călăul din Christian Tell,” fost torționar comunist, care a trimis șapte țărani din Apateu la moarte, pentru că au refuzat să intre în colectiv. A publicat celebrele stenograme ale întâlnirii lui Mihail Gorbaciov cu Nicolae Ceaușescu. A fost primul jurnalist român post-decembrist care a stat de vorbă cu președintele SUA. Este autorul a nouă cărți.
Cele mai citite

Marcel Ciolacu anunță construcția noului stadion Dan Păltinişanu din Timișoara. Ce capacitate va avea

Premierul Marcel Ciolacu anunță, joi, noi investiții în Timiș, respectiv construcția noului stadion Dan Păltinişanu, cu o capacitate de 30 de mii de locuri,...

Comerţul agroalimentar al Uniunii Europene, excedent de cinci miliarde de euro în ianuarie 2024

Comerţul agroalimentar din UE a înregistrat o evoluţie pozitivă în luna ianuarie 2024, conform celui mai recent raport lunar privind evoluția importurilor și a...

Premierul Ciolacu a convocat ședința de guvern la Timișoara, unde PNL a acceptat să susțină candidatul PSD

Ședința de guvern din ziua de joi, 25 aprilie 2024, se va desfășura la Timișoara, reiese din comunicatele transmise de Guvernul României. Programul oficial al...
Ultima oră
Pe aceeași temă