Poate de „liberalism” va veni răspunsul indirect din partea cuiva care crede că s-a strecurat o greșeală din vreo corectură ce nu și-a făcut treaba! Întrebarea se referă însă nu la „liberalism”, ci la „iliberalism”! Și rămâne o curiozitate ce ar răspunde (sau cum ar formula un răspuns) cei ce au întâlnit prin limbajul politic vest-european referirile la „iliberalism”. Până la vreo definiție, să constatăm că marii preoți ai UE de pe la Bruxelles și corifei politici precum cancelarul Merkel de la Berlin sau președintele Macron de la Paris îi dau tare cu „iliberalismul” de fiecare dată când vor să încondeieze tendințe ori abordări care nu le convin, ca, de pildă, promovarea de linii independente pe la Varșovia sau Budapesta, respingeri de politici impuse de la Bruxelles în materie de imigrație și, ce să mai vorbim, de incriminări ale ”Europei cu două viteze” sau de susțineri ale unei „Europe a națiunilor”. Tot ce nu împărtășește directivele de la Bruxelles, distrugătoare de economii naționale și identități naționale, este taxat ca „iliberalism”. Adică, vezi Doamne, colonialismul central de la Bruxelles este depozitarul mântuirii prin liberalism și tot ceea ce încearcă să discute directivele, darămite să le contrazică în vreun fel, se face vinovat de „iliberalism”.
Dacă tu din Est, adică din colonii, îndrăznești cumva să îți aperi utilitățile proprii, resursele subsolului propriu sau vreo industrie în dezvoltare, te faci vinovat de „iliberalism”. Chiar și în cazul în care folosești resurse financiare dincolo de cele pe care ți le permite Comisia de la Bruxelles prin impuneri de reguli, proceduri sau plafoane de deficit bugetar ești „iliberalist”! Și acum atenție! Dacă asemenea abordări sunt făcute de autorități din Vest, la Bruxelles se tace, se consimte fără nici o garagață și, oricum, acuzele de „iliberalism” nu există! Preceptul care funcționează este „ceea ce îi este permis lui Jupiter… nu-i permis boului”!
Încă și mai rău, dacă tu din Est nu vrei să-ți înstrăinezi stăpânului din Vest monopoluri ale statului din energie ori alte utilități publice sau intervii în interesul consumatorului pe piețele neconcurențiale ești „iliberalist”! Dacă însă nu deschizi pliscul la preluarea monopolurilor de stat din țara din Est de către o corporație privată din Vest sau chiar de un stat din Vest, făcând ceea ce este cel mai rău, anume să schimbi un monopol de stat cu unul privat, adică ceva împotriva regulilor minime ale economiei de piață, nu mai ești acuzat de „iliberalism”! Dacă, în plină criză, încerci să majorezi cu numai câteva zeci de milioane de euro capitalul singurei bănci rămase în posesie autohtonă, pentru a sprijini IMM-urile, ești taxat ca „iliberalist”, deoarece utilizezi ajutorul de stat pentru privați! Că, exact în același timp, vesticii foloseau mii de miliarde de euro din banii contribuabililor pentru a împrumuta sau chiar cumpăra bănci private, ăsta era „liberalism”, și nu „iliberalism”! Probabil depinde de dimensiune! De dimensiunea grotescului și spurcăciunii!
Deși definiția „iliberalismului” e ca și conturată, să mai menționăm câteva fapte. După ce România, pe bază de „liberalism” comandat din Vest, a ajuns și fără resurse românești și fără capital românesc în economie și deci fără vreo perspectivă, președintele Macron – unul din propovăduitorii combaterii „iliberalismului”, în timp ce folosește miliarde din fonduri publice pentru salvarea de întreprinderi franțuzești nu numai de stat, dar și private de la faliment – are obrăznicia să le spună românilor că ar trebui să fie mulțumiți că au fost acceptați (ei proștii, cum s-ar deduce!) în clubul celor cu inițiativă, adică cei din Vest. Vai, Doamne, câtă duhoare! Când toate economiile estice sunt cotropite integral de corporațiile vestice în numele „liberalismului”, Germania și Franța vor să adopte restricții severe pentru ca sectoare strategice vestice să nu ajungă în mâinile investitorilor chinezi! Ăsta ce este – „liberalism” sau „iliberalism”? Sau „iliberalismul este cu referire doar la unii?! La proști, desigur, la ăia fără inițiativă ca să folosim argoul descalificant al președintelui Macron! Când în România doar s-a evocat, căci de făcut nu s-a făcut nimic, că s-ar putea înlocui impozitul pe profit (a cărui evaziune este pâinea caldă a companiilor vestice care operează aici) cu un derizoriu impozit pe cifra de afaceri (care nu poate fi însă evazionat), toată floarea cea vestită a întregului Apus s-a năpustit asupra „iliberaliștilor” din România. Și, bineînțeles, guvernanții României actuale au preferat să-și trădeze țara și neamul decât „liberalismul”. La nici câteva luni, campionii luptei împotriva „iliberalismului”, adică Germania și Franța, au inițiat înlocuirea, pe ansamblul UE, a impozitării profitului cu un impozit pe cifra de afaceri pentru companiile americane din IT! Să vezi și să nu crezi! Preoții UE folosesc „liberalismul” și „iliberalismul” după cum le convine, și nu după niște criterii minime. Ultima găselniță este că Germania și Franța vor să pedepsească vinovații estici de „iliberalism” cu tăierea fondurilor zise de coeziune acordate în cadrul bugetului UE pe 2021-2027! Stăpânii UE au luat-o razna sau, mai degrabă spus, oricum ai da-o, colonialismul tot colonialism rămâne!
„Iliberalismul” se autodefinește limpede, fără echivocuri: este diversiunea colonialistă cea mai dezgustătoare, folosită de cel mai scârbavnic colonialism din istorie în scopul împilării popoarelor coloniale. Colonialismul practicat de Uniunea Europeană este cel mai scârbavnic din istorie nu pentru că ar fi mai rău decât altele, mai vechi sau mai recente, ci pentru că utilizează ca principală ustensilă colonială diversiunea, în cadrul căreia „iliberalismul” stă alături de „statul de drept”, „corectitudinea politică”, „europenismul” și „dezvoltarea prin globalizare”!
