Pentru cei nefamiliarizați cu procedurile constituționale americane și cu practicile electorale din trecut, când un candidat, ieșit învins la scrutinul electoral, a fost desemnat președinte, le recomand “Gambitul damei” de pe Netflix, pentru a înțelege că imposibilul poate deveni posibil, doar atunci când știi să faci mutări neașteptate. Iar Donald Trump e de departe un învins, astfel că unii părerologi din SUA vorbesc chiar despre Noua Republică de la Avignion.
Dar să revenim la ale noastre. Vajnicii luptători din România pentru independența magistraților, purtătorii de mânuțe și cohorta de civili tac mâlc. Nu le mai vine pofta de a apăra justiția și procesele echitabile? Instituția fundamentală a oricărui stat nu mai e importantă, acum când se prefigurează ordinea mondială a corectitudinii politice, nu morale?
Unde sunt mânuțele justiției?
Zeci de mii de români au mărșăluit pe străzi. Dintre toți promotorii luptei pentru apărarea justiției, niciunul nu mai spune nimic. Orice cetățean, fie el președinte, fie om de rând, are acces liber la instanțe.
Faptul că activiștii #projustiție nu numai că nu fac mitinguri în fața Ambasadei SUA la București, dar nu scot o vorbă, e încă un argument, din cele zeci clamate de mine și de puținii analiști civili, că toată intifada #rezist a fost doar o rebeliune cu tentă populară, creată și organizată de serviciile secrete, române și străine.
Pe vremea reîntoarcerii președintelui Klaus Iohannis cu șapca de la Trump zicea că: “a fost și rămâne un susținător ferm al unei justiții independente și funcționale, care garantează și respectă drepturile și libertăților cetățenilor.”
Și Donald Trump, asemenea oricărui cetățean dintr-o democrație constituțională, are dreptul să se adreseze justiției, atunci când consideră că i-au fost încălcate drepturile.
Ce se va face Iohannis în condițiile în care „roata” nu se schimbă?
Klaus Iohannis a uitat de șapcă și s-a grăbit să salute victoria lui Joe Biden.
Constituția americană permite un gambit politic, acea mișcare din șah, în care jucătorul cu albele își poate sacrifica pionul pentru asaltul final. Cei care nu dau sentințe umorale și cunosc situațiile similare din istoria SUA știu că există mai multe cazuri în care un candidat a obținut victoria în scrutinul electoral, dar nu și postul de președinte.
Gambitul, tradus și pentru fostul președinte, învârtitor de cubulețe, care-l compară pe Trump cu Dodon, într-o nerușinată postare, e altceva decât servitul whisky-ului cu dama pe picior, după epocalul moment al sufrageriei.
Constituția americană nu obligă nicio instituție să țină seama de rezultatele votului popular. Puțină lume pricepe acest aspect. Corectitudinea politică, noul imaș, unde pasc vitele libere, nu poate schimba baza sistemului constituțional. Acesta rămâne intact.
Băsescu știe șah. El a mai practicat metoda
Termenul gambit vine din italianul il gambetto (adică, a pune un picior în calea cuiva pentru a-l împiedica să meargă). Traian Băsescu, pentru că despre el e vorba, s-a bucurat de pantoful lui Nuland, pus în pragul autorității electorale, atunci când s-a invalidat prin “soft power” votul popular. Geoană câștigase. Ca recompensă, i s-a dat postul de secretar general adjunct al NATO, nu din alte merite.
Chestiunea care a făcut-o el, tot gambetă de dame se cheamă, ca mare jucător de șah ar trebui să cunoască mișcarea.
Revenind la gambitul lui Trump, pe măsură ce ușile par să i se închidă, președintele, încă în funcție, forțează. Avocații săi pregătesc în taină recursul la istorie. Folosesc petarde, cum ar fi “fraudarea alegerilor”. Sacrifică piese din dosar. Se lasă învinși într-o etapă, pentru a zdrobi în final.
În zorii națiunii americane, legislativele statelor aveau puteri sporite, în cea ce privește recunoașterea scrutinului electoral. Nu în puține situații, aceste foruri locale au obligat electorii să-și schimbe opțiunile, iar Donald Trump are nevoie de doar 30 de astfel de aleși cu puteri sporite, pentru a răsturna victoria focului de paie a lui Biden.
Nu trebuie să uităm de Curtea Supremă de Justiție a SUA, acolo unde Trump are majoritatea magistraților de partea sa.
Părinții fondatori nu au lăsat alegerea președintelui la cheremul maselor
Constituția americană nu obligă nicio instituție să țină seama de rezultatele votului popular. Puțină lume pricepe acest aspect. Corectitudinea politică, noul imaș, unde pasc vitele libere, nu poate schimba baza sistemului constituțional. Acesta rămâne intact.
Și în 2016, Donald Trump a avut cu 3 milioane de voturi mai puțin decât Hillary Clinton și a fost desemnat președinte. Corpul electorilor a decis.
În 2000, s-a dat o bătălie similară între democratul Al Gore și republicanul George W. Bush. A fost o luptă la mustață într-un stat, Florida, unde diferența dintre candidați a fost de doar câteva sute de voturi. Echipa lui Al Gore a cerut renumărarea voturilor. Curtea Supremă a SUA a intervenit și a oprit procedura. Bush jr. a devenit președinte.
Acelora cu brumă de luciditate le mai admit un singur recurs. De care sigur avocații lui Trump se vor folosi.
Lecția istoriei și dreptul cutumiar
Scenă din filmul „Gambitul reginei”
Precedentul în dreptul anglo-saxon e definitoriu pentru magistrații liberi. Ei nu consimt la îndemnurile coperativei „Ochiul și timpanul.”
În 1876 s-a dat o bătălie similară, notează cărțile americane, între republicanul Rutherford B Hayes și democratul Samuel Tildon.
În acel episod, după mai multe contestații, Louisiana, Carolina de Sud și Florida nu au desemnat niciun candidat drept câștigător. Impasul a mutat decizia în Camera Reprezentanților SUA, care i-a dat, în cele din urmă, câștig de cauză republicanului Hayes.
De procedura Hayes s-a bucurat și Bush în 2000, tot cu mai puține voturi la nivel național.
Să nu ne grăbim să dăm sentințe doar după ce citim mainstream-ul american sau presa aservită de la București.
Mai turnați-i lui Petrov un pic în pahar, ca să nu-și mai aducă aminte de procedura Nuland, care l-a făcut președinte!
Adevărata tactică a lui Trump, dincolo de perdeaua de fum
Dreptul cutumiar îi e favorabil lui Trump.
Strategia sa de contestare a alegerilor prin acuza că voturile au fost fraudate e doar o perdea de fum. Democrații, susținătorii lui Joe Biden și liderii europeni au căzut în capcană.
Nu probele administrate de către apărători vor fi definitorii ci tactica trimiterii procesului electoral către legislativele controlate de către republicani.
Contestațiile l-au ajutat pe Trump să blocheze procesul de validare a voturilor în cât mai multe state posibile. Aceste foruri locale pot respinge rezultatul votului popular și să-i dea câștig de cauză lui Trump.
Ziua de 14 decembrie e crucială. Atunci se vor decide sorții în trei state în care la vot popular a învins Joe Biden: Wisconsin, Michigan și Pennsylvania.
Forurile parlamentare ale celor trei state îi pot mări zestrea în Colegiul electorilor, depășind necesarul de 269 de voturi câștigătoare. Biden poate pierde astfel din totalul strâns până acum, de 306 de voturi. Ce crește la Trump, logic, scade la Biden.
Votul din Camera Reprezentanților, anticamera Înaltei Curți
În cazul în care cele trei legislative statate nu schimbă opțiunile electorilor, Trump mai are la îndemână votul din Camera Reprezentanților. Chiar dacă este controlată de democrați, Trump ar putea avea un avantaj datorită regulii arcane, vorba analiștilor BBC, adică a faptului judecat altminteri.
Și dacă nu trece nici de Camera Reprezentanților, ultima stație a gambitului său politic e la Curtea Supremă de Justiție a SUA. Ar putea deveni primul președinte pus de judecătorii supremi. Și atunci să vezi carnavalul organizat de junta de salvare a Americii, prin progresismul cu de-a sila.
Nu ratați filmul: Gambitul președintelui! Pentru a vă califica în etapa superioară a înțelegerii sistemului constituțional american, vizualizați pe Netflix: “Gambitul damei!” (și acesta e tradus prost pentru români: “Queen’s Gambit” e originalul!”)
