Retragerea lui Theodor Stolojan din fruntea PNL si cursa pentru Cotroceni i-a obligat pe Traian Basescu si Calin Popescu Taricea-nu – personaje evident incompatibile – sa-si uneasca eforturile pentru castigarea alegerilor. Ambii au dat, de atunci incoace, mai intai pe un ton hotarat, in ultima vreme mult mai anemic, asigurari ca pot colabora pentru ca Alianta PNL-PD sa guverneze eficient. Din pacate, la foarte putina vreme de la scrutinul din noiembrie 2004, au si inceput sa apara primele semnale despre neintelegerile dintre liderii celor doua partide, pentru ca apoi sa vorbeasca tot mai insistent despre ruptura dintre presedinte si premier. Batalia pentru functii s-a dovedit a fi piatra de incercare. Pe masura ce liderii dadeau asigurari ca intre liberali si democrati este pace, linia a doua si a treia a celor doua partide a rupt cortina, lasand spectatorii sa asiste la sangeroasa lupta de culise. Gaz peste foc au mai turnat si noii parteneri, mai ales oamenii lui Voiculescu, experimentati in intrigi. Imediat ce Basescu i-a identificat drept “solutie imorala” au pornit la atac cu intreg arsenalul acumulat pe vremea guvernarii in comun cu PSD, s-au folosit inclusiv de relatiile cu taberele Nastase si Iliescu pentru a submina din interior o Alianta pe care nici scorul obtinut la alegeri nu o ajuta prea mult. Cu un PUR zis aliatul PNL-PD, dar in culise prieten de nadejde al PSD, guvernarea actuala are un virus de care cu greu va scapa. Un medicament eficient ar fi putut sa-l distruga, de aceea PUR-PC s-a si straduit sa impiedice declansarea alegerilor anticipate.
Prins in rezolvarea numeroaselor probleme pe care un guvern responsabil trebuie sa le abordeze zilnic, “ajutat” de binevoitori care mai mult il dezinformeaza decat sa-l informeze, lui Tariceanu i-a fost greu sa le aleaga, din noianul de vorbe, pe acelea care-i foloseau cu adevarat. In loc sa opteze cu mult curaj pentru anticipate, a fost tentat mai degraba sa se apropie de PSD, ai carui lideri i s-au pus, cu multa perfidie, la dispozitie, sugerandu-i ca fara ei nu se poate descurca in Parlament. Pesedistii, avand ei insisi mari probleme de imagine, marii rechini luptandu-se intre ei, fac eforturi sa sparga Alianta. Tariceanu a facut din “integrarea europeana” un scut pentru apararea intereselor sale, perfectionandu-si discursul. Insa oricat de mult se straduieste sa convinga de faptul ca in continuare se intelege bine cu presedintele, oricine isi da seama ca nu-i chiar asa.
Lui Traian Basescu, personaj caruia nu-i plac “amanuntele” si deci nu se incurca in ele, i-a fost mult mai usor sa observe ca actul guvernarii se poticneste in PSD. A sesizat la timp ca ar putea sa devina ridicol in ochii opiniei publice, continuand sa aiba discursuri pe teme importante, dar in disonanta cu “responsabila agenda a Executivului”. Dar Basescu a mai remarcat ca daca doreste ca observatiile sale sa aiba impact asupra lui Tariceanu acum trebuie sa le rosteasca in lumina reflectoarelor. Nefiind implicat zilnic in maruntisuri fel de fel, agenda sa este clara, aceeasi din vremea campaniei. Si-ar fi dorit sa-l poata ajuta pe Tariceanu sa vada si el lucrurile mai clar, sa rezolve probleme reale ce nu trebuie scapate din vedere. Sa-l readuca in echipaj.
In vreme ce Basescu si Tariceanu actioneaza ca doi mari singuratici, pesedistii, deranjati de teme precum pedepsirea coruptilor, preluarea puterii de catre PNL-PD in plan local, lichidarea grupurilor de interese, au cucerit Parlamentul. Pe care il folosesc nu numai impotriva celor doi, ci si a romanilor ce vad neputinciosi cum circul instrumentat de PSD saboteaza actul legislativ. In fapt, mersul reformei.
