După alegerile parlamentare, președintele Klaus Iohannis, arhitectul întregii campanii electorale a PNL, l-a chemat pe Ludovic Orban la Palatul Cotroceni. În urma unor discuții, cu ușile închise, de aproximativ opt minute, zic sursele liberale, premierul iese și anunță poporul că demisionează din funcția de șef al executivului. Asta după ce Klaus Iohannis a făcut prima declarație.
“Rezultatele alegerilor arată că nu există un câștigător clar al acestor alegeri. Iar dacă ne uităm pe rezultatele care momentan se numesc provizorii, dar s-au numărat aproape toate voturile, vedem că Partidul Național Liberal în 2016 obținuse 20%, acum a obținut 25%, deci, o creștere clară. USR, între timp împreună cu PLUS, a obținut în 2016 8%, între timp au crescut la 15%, evident, o creștere. PSD, care obținuse în 2016 45%, a scăzut dramatic la 29%”, a spus președintele, nu înainte de a sublinia că e clar că partidele de dreapta au câștigat alegerile cu peste 50%, deci el și-a îndeplinit obiectivul.
Păi și atunci de ce să răspundă cu capul Ludovic Orban?
E un alt clar(inet) că președintele nu-l are demult timp la inimă pe Orban. Asta s-a văzut de multe ori pe fața premierului, după ce ieșea de la o întâlnire cu șeful administrației.
De la ultima moțiune de cenzură, Orban a scăpat, nu pentru că l-a ajutat președintele, ci pentru că și-a trimis proprii negociatori să discute cu parlamentarii care puteau balansa voturile.
Ludovic Orban iese pe ușa din dos? Este un individ ambițios și hotărât. Anumite resorturi interne l-au făcut să ia decizia punerii capului pe eșafod.
E sinucigaș politic?
Cariera sa politică s-a încheiat. O spun cu tristețe, ca unul care-l cunoaște de 30 de ani, de când scriam la “Dialog liberal.” Are și el propriile-i slăbiciuni, dar ce nu i se poate reproșa e maxima fidelitate față de PNL.
Nu există vreun alt lider liberal, în istoria recentă, care să poate prezenta un mai bun certificat de consecvență.
Astăzi, doar boul e consecvent. Dacă vedem transferurile politice din ultima jumătate de an, ne și gândim că a fi fidel reprezintă un act singular, o acțiune neîmpărtășită de majoritatea politrucilor.
Mulți pesediști, trecuți la PNL, sunt buni dacă defilează sub steagul liberal.
Iohannis zice că a biruit cu dreapta. Păi și atunci de ce să răspundă doar premierul pentru eșecul PNL din alegeri? Cine a coordonat campania electorală a partidului? Nu Klaus Iohannis.
Președintele a intrat cu bocancii în partidul care l-a emanat. Bagă generalii la guvernare, fără a avea tocmit un Garbo (așa îi zicea Castro prietenului său Gabriel Garcia Marquez), care să-i umanizeze noul Simón Bolívar, în căutarea unei ultime iertări.
Vocile lumii:
Se întâmplă și la case mai mari. Agenția de presă Reuters a publicat rapid o știre cu demisia premierului român Ludovic Orban din fruntea guvernului, doar că a ilustrat din greșeală cu poza premierul maghiar Viktor Orban.
Reuters a rectificat rapid eroarea.
Cu Siegrfried, vasalitatea față de teutonul cu fustă va fi totală
Orban a cedat prea mult și prea des
Am spus-o de prea multe ori, Ludovic Orban a lăsat prea mult de la el, nu doar de dragul menținerii pe scaunul de prim ministru, ci din ambiția de a conduce PNL, visul său de-o viață.
Pentru cei care nu știu, Ludovic Orban a candidat la președinția partidului și în anul 2000, când Valeriu Stoica l-a învins pe defunctul Horia Rusu și a preluat președinția de scurtă durată, pentru a preda la cheie partidul sistemului. La scurtă vreme, lui “Dragă, Stolo” i s-a făcut loc de președinte.
Și Stoica și Stolojan au uitat că odată au stat pe scaunul brătienilor. Au luat-o pe alte cărări. Fac alte jurăminte de credință. Sunt oameni împliniți, dar fără rădăcini.
O piesă rară, consecvența, a ajuns oaia neagră
Ludovic Orban rămâne piesa rară a consecvenței, care astăzi nu mai e la modă.
Doar supraviețuim epocii progresului, în care viața comunitară e mai importantă, pentru unii, decât cea familiară. Păi și atunci cine să mai aprecieze fidelitatea?
Punerea lui Nicolae Ciucă, în funcția de prim ministru interimar, arată că Iohannis se pregătește de o tranziție dură.
Arată generalul, pentru a veni cu caporalul german, instruit ani de zile pe la Bruxelles.
Dacă mai exista o oarecare politică națională în ultimele guvernări, odată cu instalarea lui Siegfried Mureșan în scaunul de premier, vasalitatea față de teutonul cu fustă va fi totală.
În colonii, guvernatorii se schimbă ca șosetele
Ludovic Orban, în plină pandemie, sunat de secretara lui Merkel, a trimis mii de români la culesul sparanghelului de pe câmp. A primit ordinul l-a executat. Numai că în colonii nu se țin prea mult timp oamenii pe pozițiile de comandă. Asta o știm din cărțile bune de istorie.
Imperatorul gândește mereu așa: “altul mai gras, ăsta s-a ras.” Iar Ludovic Orban numai gras nu era.
A făcut multe greșeli, a cedat prea mult din suveranitatea mandatului, prea a făcut pe plac ciracilor puși pe căpătuire, nu a știut niciodată să-și antreneze pe lângă el personalități, ci doar indivizi cu fel de fel de interese. Dar vina că a trădat principiile liberale nu I se poate imputa.
Desigur, Iohannis îi va lua și partidul. Va pune un pișcot sau o matrioșcă. Nu-l interesează decât vasalitatea și lipsa cârcotelilor.
Din lac în puț, noua rocadă de premier.
Cred că vom supraviețuii vremii când Viorica Dăncilă va fi beatificată pentru minunile făcute pentru țară.
Urmează ani în care comanda statului va fi la Berlin, Moscova, via Merkel, Bruxelles.
Europeni din vocație, slugi din nevoi
Poate că românii chiar și-o merită. Au făcut din europenism o venerabilitate. Nu o vulnerabilitate.
Conceptul de a fi mai întâi român și mai apoi european nu mai e în trend.
Am ajuns o națiune în care verbul “a servi” e mai des folosit decât cel creștin “a iubi.’
Cât despre fenomenologia urii și de cine a fost instalată, în alt editorial.
Divide & impera, dictonul roman, a fost un mijloc, nu un scop, al altora care ne conduc prin troienii băgați în cetate. Poporul exultă. Politrucii au gura plină de prea multă europă. Un imens purgatoriu mistuie oameni, destine, identități.
